Fostul vicepreşedinte american Richard Cheney apreciază că Barack Obama va avea un singur mandat de preşedinte al SUA. În primul interviu după operaţia de inimă suferită în iulie 2010, Cheney afirmă că Barack Obama va pierde alegerile prezidenţiale din 2012. ”Cred că s-a angajat într-o serie de acţiuni care nu au susţinerea pe care credea el că o au. Cred că abordarea generală privind extinderea administraţiei, creşterea deficitului, sporirea controlului guvernamental asupra sectorului privat conduce la lipsa locurilor de muncă şi îngreunează creşterea economică. Acestea sunt slăbiciunile pe care le văd la Barack Obama şi cred că va avea un singur mandat”, insistă Cheney. Fostul vicepreşedinte a făcut referire şi la atacul armat din statul Arizona. ”Cred că trebuie să fim puţin mai precauţi aici, după ce ne-am grăbit cu concluziile. Nu putem încerca să explicăm evenimentul, cât timp nu avem toate informaţiile. Aş vrea să ştiu mai multe lucruri despre autorul acestui atac teribil”, a declarat Cheney.
Popularitatea lui Barack Obama a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimele nouă luni, probabil datorită modului în care a gestionat situaţia după masacrul din Tucson, potivit unui sondaj publicat ieri. Aproape opt americani din zece consideră că el a gestionat situaţia pozitiv, iar 54% aprobă activitatea sa ca preşedinte, potrivit sondajului Washington Post-ABC News, fiind vorba despre cele mai bune rezultate din aprilie încoace. Obama a avut un discurs în prime time la o ceremonie pentru victimele masacrului de săptămâna trecută.