”Procurorii prieteni” cu Băsescu, luați la rost?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Procurorii prieteni” cu Băsescu, luați la rost?

Politică 18 Mai 2015 / 00:00 688 accesări

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, continuă să aibă poziții din cele mai tranșante în legătură cu evenimentele din Justiție. După ce a atras atenția asupra pericolului restaurației statului polițienesc, prin excesul de cătușe din partea procurorilor DNA, și după ce a pus la punct ambasadele străine, explicându-le că nu e treaba lor să confirme sau infirme politicile în domeniul penal ale Guvernului și Parlamentului, Tăriceanu a venit cu o altă idee. Și anume, ca Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să declanșeze o amplă anchetă privind activitatea anumitor procurori din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și DNA în timpul mandatelor lui Traian Băsescu. Chiar dacă nu a spus-o direct, Tăriceanu s-a referit la acei procurori care au închis dosarele de corupție ale lui Băsescu și care acum sunt redeschise pe bandă rulantă. Tăriceanu a făcut această propunere cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o, zilele trecute, cu reprezentanții CSM.



12