Vladimir Putin are ambiții care merg dincolo de Ucraina și ar putea ataca unul din statele baltice, pentru a testa solidaritatea NATO, a afirmat fostul secretar general al Alianței, Anders Fogh Rasmussen. Articolul 5 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice stipulează că un atac armat împotriva uneia din țările membre va fi considerat un atac îndreptat împotriva tuturor părților. Și, în consecință, acestea vor sprijini partea sau părțile atacate, inclusiv prin forță dacă va fi necesar. ”Putin știe că el va fi învins dacă va trece linia roșie și atacă un aliat al NATO. Dar el este un specialist al războiului hibrid, combinând diferite tipuri de operațiuni pentru a destabiliza un stat”, a mai declarat Rasmussen.
CONVOCAREA REZERVIȘTILOR Vladimir Putin a semnat, joi, un decret privind convocarea rezerviștilor la centrele de antrenament, pe anul 2015, decizie ce intervine pe fondul degradării situației din estul Ucrainei și al deciziei NATO de a-și consolida capacitățile pe flancul său estic. Documentul a intrat în vigoare din momentul semnării. Rusia convoacă anual rezerviștii, iar problemele de organizare și de desfășurare a exercițiilor de formare și antrenament militar sunt reglementate prin dispoziții speciale.
Recenta decizie a NATO de a înfiinţa centre de comandă suplimentare în şase ţări diferite va conduce, inevitabil, la schimbări adecvate în planurile militare ale Rusiei, a declarat, vineri, emisarul Moscovei la Alianţa Nord-Atlantică, Aleksandr Gruşko. Joi, miniştrii Apărării din ţările NATO au convenit asupra creării a şase noi centre de comandă şi control în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi România. Miniştrii au anunţat, de asemenea, că forţa NATO de reacţie rapidă va fi dublată şi va include 30.000 de persoane. ”Decizia creează un risc mare pentru Rusia, în primul rând în țările baltice, care ar putea deveni o regiune de confruntare militară”, a subliniat Gruşko. Totodată, Gruşko a subliniat că, dacă NATO decide să ofere ajutor letal Kievului, care continuă să lupte împotriva separatiştilor din sud-estul ţării, rezultatele vor fi imprevizibile. ”NATO ne spune că nu furnizează nimic, că nu sunt furnizate arme letale Ucrainei. Conducerea NATO trage o linie între ceea ce oferă alianţa şi declară că NATO nu are arme, tot armamentul este naţional, nu există sisteme NATO ca atare, totuşi, din perspectiva situaţiei pe teren nu este nicio diferenţă dacă armele sunt furnizate de NATO sau separat de statele membre NATO”, a spus Gruşko.