Un studiu realizat de un centru de reflecţie al Pentagonului afirmă că preşedintele rus, Vladimir Putin, suferă de sindromul Asperger, o tulburare de tip autist care îi afectează toate deciziile, potrivit unui raport din 2008 obţinut de ”USA Today”. ”Evoluţia neurologică a lui Putin a fost întreruptă în copilărie”, scrie Brenda Connors, expert la Naval War College din Newport. ”Analiza mişcărilor sale dezvăluie că preşedintele rus are o anormalitate neurologică”, afirmă ea, prezentând ipoteza că ”la începutul vieţii, poate chiar în uter, Putin a suferit un accident emisferic”. O notă de subsol afirmă că ”accidentul emisferic ar fi putut fi un atac cerebral” şi subliniază că mama lui, care avea o sănătate precară, l-a născut la vârsta de 41 de ani. Ca urmare, principala sa formă de compensare a bolii este controlul extrem, care se reflectă în stilul său de a lua decizii şi în modul de guvernare.
Cercetătorii nu îşi pot dovedi însă teoria, afirmă raportul, pentru că nu pot efectua o scanare a creierului preşedintelui rus. Ei se bazează doar pe analiza tiparului mişcărilor, care înseamnă studierea mişcărilor unui individ, pentru a obţine indicii despre cum ia deciziile persoana respectivă sau despre cum reacţionează la evenimente. Raportul citează însă activitatea desfăşurată de specialiştii în autism în sprijinul afirmaţiilor sale. Astfel, raportul din 2008 îl citează pe doctorul Stephen Porges, care în prezent este profesor de psihiatrie la Universitatea North Carolina. ”Putin manifestă o formă de autism”, afirmă el. Cu toate acestea, Porges a declarat miercuri că nu a văzut niciodată raportul finit şi că nu ar merge atât de departe încât să afirme că preşedintele rus suferă de sindromul Asperger. În schimb, susţine Porges, analizele sale au fost ceea ce aveau nevoie oficialii americani pentru a găsi metode prin care să trateze cu Putin, ale cărui comportament şi expresie facială dezvăluie o persoană defensivă într-un cadru social larg. Deşi aceste trăsături sunt observate în cadrul sindromului Asperger, ele au fost remarcate şi la persoane care au dificultăţi în a rămâne calme în mediul social şi au un prag redus de reactivitate.
În 2011, Connors a terminat un alt studiu pentru Net Assessment despre interacţiunile dintre Putin şi prim-ministrul Dmitri Medvedev. În acest studiu, ea a conchis că Medvedev este un om de acţiune, care este înclinat să evalueze situaţiile rapid şi să facă acest lucru în termeni de alb şi negru. Putin, pe de altă parte, are predilecţii foarte diferite şi se întoarce metodic asupra aspectelor problemei cu care se confruntă, continuând să revizuiască datele pentru a-şi verifica analiza şi a-şi confirma priorităţile.