Partidul Cominuştilor din R. Moldova intenţionează să continue protestele faţă de încheierea acordului de asociere cu UE, a anunţat liderul formaţiunii, Vladimir Voronin, care a apreciat că ţara poate ajunge în UE doar prin uniunea vamală a Rusiei. Voronin a anunţat că protestele vor continua nu doar pe străzile Chişinăului, ci şi în Parlament. Liderul PCRM şi-a exprimat indignarea faţă de decizia guvernanţilor moldoveni de a pleca la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, ”fără să ţină cont de opinia poporului şi a Parlamentului”. Mai mult decât atât, Voronin şi-a exprimat speranţa că emisarii de la Bruxelles vor renunţa la ideea asocierii cu R. Moldova, în contextul în care în Ucraina, vecinul R. Moldova, acest demers a suferit un eşec. Voronin şi-a exprimat îngrijorarea faţă de parcursul european al ţării sale, în condiţiile în care UE este afectată de criză. “Cred că, în 20 de ani, UE nu va mai exista. R. Moldova nu va deveni niciodată membră a comunităţii. Lucrul cel mai important este să aducem la cunoştinţa poporului această realitate”, a apreciat fostul şef de stat.
SECURITATE SPORITĂ Ambasada Rusiei în R. Moldova şi-a consolidat, luni, măsurile de securitate, fără să anunţe oficial autorităţile moldovene. Stâlpi de metal au fost instalaţi în jurul reprezentanţei ruse din Chişinău. Ambasada SUA la Chişinău a instalat asemenea stâlpi de metal în jurul sediului după atentatele din 2001. Semnarea unui acord de asociere cu UE este prevăzută la Vilnius, în Lituania, de către Guvernul pro-ocidental al acestei foste republici sovietice, în cadrul celui de-al treilea summit al Parteneriatului Estic, în perioada 28-29 noiembrie. Parteneriatul stabileşte un cadru pentru relaţiile dintre UE şi vecinii săi din Est - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R. Moldova şi Ucraina - cu care Bruxelles-ul vrea să-şi consolideze cooperarea bilaterală şi multilaterală. Cel puţin 15.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Chişinău, la apelul PCRM, împotriva semnării unui acord de asociere între această fostă republică sovietică şi UE. Anterior, 60.000 de persoane au participat, la începutul lui noiembrie, la un miting Pro Europa, organizat de coaliţia aflată la putere, în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău.