”Război civil, în cazul realegerii lui Obama”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Război civil, în cazul realegerii lui Obama”

Externe 25 August 2012 / 00:00 377 accesări

Un judecător texan a avertizat cu producerea unui război civil şi o intervenţie a ONU, în cazul realegerii preşedintelui Barack Obama, cerând o creştere a impozitelor pentru a angaja noi şerifi capabili să împierdice o mobilizare a forţelor ONU. Tom Head, judecător în comitatul Lubbock din Texas, afirmă că ”Obama va ceda suveranitatea SUA către ONU, dacă iese învingător la alegerile prezidenţiale”, o decizie inacceptabilă pentru un texan care, potrivit lui, ar putea recurge la arme. ”Mă aştept la ce este mai rău. Tulburări, acte de nesupunere civilă, un război civil, poate. Şi nu vorbim doar de câteva revolte şi manifestaţii ici-colo, vorbim de Lexington, Concord (oraşe texane) care vor lua armele şi se vor debarasa de Obama”, a declarat Head pentru postul de televiziune Fox News. ”În prezent, ce se va întâmpla dacă vom face acest lucru?. Obama va trimite trupe ONU. Nu îi vreau în comitatul Lubbock, prin urmare voi scoate tancurile înaintea lor şi le voi spune: voi nu intraţi aici”, a declarat Head care, în calitate de judecător, este desemnat să administreze comitatul în caz de criză. ”Şeriful mi-a spus că mă va susţine. Dar eu nu vreau amatori cu el, vreau poliţişti antrenaţi, echipaţi şi experimentaţi care să mă susţină”, a continuat el pentru a-şi justifica cererea de creştere a impozitelor. Head şi-a moderat totuşi declaraţiile, miercuri, afirmând că vorbeşte de război civil ca despre cel mai rău dintre scenarii, apreciind că prăbuşirea economică a SUA este un scenariu mult mai probabil.



12