Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că ministerul pe care îl conduce va continua să redeschidă spitalele închise în mandatul de premier al lui Emil Boc și va deschide o serie de unități sanitare noi, printre care se numără șase maternități. ”Partea de maternități este o prioritate, vorbim de prematuri și de faptul că nu există locuri în maternități, de fiecare dată în România este o problemă din acest punct de vedere”, a afirmat ministrul. Potrivit acestuia, în următoarele luni vor fi deschise şase maternități noi, dintre care două în București, iar restul - în alte judeţe. Un număr de 67 de spitale au fost închise la 1 aprilie 2011, multe dintre ele fiind, în prezent, centre de permanenţă, cu medici de familie, dar sunt şi situaţii în care se aşteaptă încă avizele. De asemenea, câteva dintre fostele spitale sunt acum cămine de bătrâni, iar altele, puţine, au rămas funcţionale prin decizii în instanţă. În 2012, la un an de la decizia Ministerului Sănătăţii de a închide zeci de spitale din ţară, care a generat proteste în rândul locuitorilor, ce s-au văzut nevoiţi să facă naveta în municipiile reşedinţă de judeţ pentru a fi consultaţi de un medic, multe dintre aceste spitale s-au transformat în centre de permanenţă cu medici de familie. Totodată, sunt şi oraşe unde vechile spitale sunt cu lacătul pe uşă, iar autorităţile le ţin în conservare, suportând costurile aferente, în aşteptarea unor avize pentru a le transforma în centre de permanenţă sau cămine de bătrâni. Există şi câteva cazuri în care spitalele au devenit substaţii de Ambulanţă, dar şi situaţii în care unităţile medicale care ar fi trebuit închise sunt încă funcţionale.