Biroul Executiv şi Consiliul Naţional al Federaţiei ”Sanitas” se întrunesc în aceste zile pentru a discuta despre faptul că nu s-au primit soluţii privind revendicările lor, conducerea organizaţiei sindicale urmând să propună membrilor declanşarea acţiunilor de protest în Sănătate şi asistenţă socială. Prim-vicepreşedintele ”Sanitas”, Marius Sepi, a declarat ieri că în şedinţele Biroului Executiv şi ale Consiliului Naţional ”Sanitas” se va discuta despre evaluarea „Caravanei Sanitas“ din teritoriu, după ce aceasta a avut ca teme descentralizarea, Legea Sănătăţii, Legea salarizării, asistenţa socială şi proiectele viitoare ale federaţiei. Discuţiile vor viza şi faptul că nu s-au găsit soluţii privind revendicările dezbătute deja cu reprezentanţii mai multor ministere, acestea fiind legate de contractul colectiv de muncă şi de creşterea salariilor din Sănătate şi asistenţă socială. ”Până în acest moment, nu am primit niciun răspuns, ci doar promisiuni. În aceste condiţii, propunerea noastră va fi de declanşare a acţiunilor de protest în sistemul sanitar şi în asistenţă socială”, a declarat Sepi. Federaţia „Sanitas“ a cerut pe 29 mai, într-o întâlnire cu reprezentanţii mai multor ministere, contract colectiv de muncă pe sectorul sanitar şi activităţi sanitar-veterinare, respectiv creşterea cu 10% a salariilor din Sănătate şi asistenţă socială, ameninţând că, în caz contrar, va declanşa proteste. Prim-vicepreşedintele Federaţiei, Marius Sepi, a declarat atunci că sindicaliştii s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), Ministerului de Finanţe şi cu ministrul pentru Dialog Social şi au discutat câteva dintre revendicările „Sanitas“: contract colectiv de muncă pe sector, majorarea salariilor pentru personalul medical şi pentru angajaţii din asistenţă socială. Sepi preciza că s-a solicitat transformarea de urgenţă a contractului colectiv de muncă pe grup de unităţi în contract colectiv de muncă pe sector sanitar şi activităţi sanitar-veterinare, data-limită fiind 10 iunie.