În relaţiile dintre Serbia şi România mai sunt câteva probleme deschise în ceea ce priveşte minoritatea vlahă/română dar Belgradul speră că acestea vor fi discutate şi rezolvate la nivel bilateral, spune, într-un interviu, Ksenija Milenkovic, adjunctul Misiunii sârbe la Bruxelles. ”Relaţiile bilaterale cu România sunt foarte deschise şi prietenoase. În general, nu avem probleme majore, cum am avut cu această minoritate vlahă/romană, chiar înaintea acordării statului de ţară candidată”, afirmă Ksenija Milenkovic. Ea adaugă că problema a fost rezolvată spre satisfacţia ambelor părţi şi îşi exprimă, de asemenea, speranţa că problema va fi discutată în spiritul bunelor relaţii de vecinătate şi a tradiţionalei prietenii între România şi Serbia. Diplomatul sârb mai arată că Belgradul a fost surprins că această problemă a fost ridicată de România la Consiliul European din martie. ”A fost o surpriză şi pentru noi, pentru că nu ne-am aşteptat ca o problemă bilaterală să fie ridică la un nivel atât de înalt, practic în Consiliul European şi să ne fie blocată acordarea statului de ţară candidată”, afirmă Ksenija Milenkovic. Ea a menţionat, de asemenea, că în final a fost găsită o soluţie reciproc acceptabilă pentru ambele părţi, în special cu sprijinul şi susţinerea CE şi şi-a exprimat speranţa că situaţia va fi discutată şi rezolvată la nivel bilateral.
Milenkovic a exprimat, de asemenea, aprecierea pentru susţinerea continuă a României atât pentru procesul de integrare europeană a Serbiei, cât şi în ceea ce priveşte Kosovo.