”Sistem” va ajunge cu ”Turneul de reciclare” şi la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Sistem” va ajunge cu ”Turneul de reciclare” şi la Constanţa

Monden 27 Martie 2008 / 00:00 810 accesări

Trupa „Sistem” a început, în această săptămînă, un turneu cu scop ecologic, componenţii grupului încercînd să atragă atenţia elevilor din liceele din capitală şi din ţară asupra tăierii excesive a copacilor, cît şi a importanţei reciclării hîrtiei. În prima zi a acestei săptămîni, trupa „Sistem” a deschis seria de concerte cu un spectacol incendiar, susţinut în curtea Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din capitală, apoi marţi, componenţii grupului s-au întîlnit cu liceenii de la „Jean Monnet”, urmînd ca, de săptămîna viitoare, să înceapă turneul în ţară. La fiecare concert au asistat aprox. 500 de elevi, iar la finalul spectacolelor, curţile şcolilor au rămas curate. Pe lîngă recitalurile spectaculoase oferite liceenilor, Zoli, Cici, Phlo, Robi şi Nashu au discutat cu aceştia şi au dat numeroase autografe.

Prin acest turneu, componenţii trupei „Sistem” şi-au propus să sensibilizeze generaţia tînără, pornind de la un gest simplu: decît să arunci o hîrtie pe stradă, mai bine o păstrezi şi împreună cu alte hîrtii de care nu mai ai nevoie, o duci la reciclat. O tonă de hîrtie reciclată salvează 20 de arbori de la tăiere, energie electrică si apă. Protejarea mediului este un gest de responsabilitate socială, un gest care ne lasă să avem speranţe pentru viitor.

Pe site-ul trupei „Sistem” a fost creată, special, pagina www.sistem.com.ro/TurneuDeReciclare, iar cei care vor să susţina acest proiect îşi pot lua singuri bannere pentru site-urile şi blogurile proprii.

După liceele din Bucureşti, „Sistem” va ajunge la Braşov (31 martie), Sibiu (1 aprilie), Timişoara (2 aprilie), Arad (3 aprilie), Cluj Napoca (4 aprilie), Iaşi (14 aprilie), Bacău (15 aprile), Constanţa, la Colegiul Naţional „Ovidius”, pe data de 16 aprilie, Piteşti (17 aprilie) şi Ploieşti (18 aprilie).

Taguri articol


12