”SUA rămân ţara indispensabilă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”SUA rămân ţara indispensabilă”

Externe 29 Mai 2014 / 00:00 485 accesări

Hillary Clinton respinge acuzaţiile cu privire la un declin al SUA, apreciind că acestea rămân singura ţară din lume pe care se poate conta pentru soluţionarea problemelor mondiale, potrivit unor fragmente din memoriile sale, care urmează să apară în iunie. ”A devenit un lucru banal să se vorbească despre declinul Americii, dar încrederea mea în viitor nu a fost niciodată aşa de mare”, scrie fostul secretar de stat al preşedintelui Barack Obama în ”Nota autorului”, în cartea sa ”Hard Choices”, care va fi lansată pe 10 iunie. Editorul Simon & Schuster a publicat acest fragment pe site, marţi, în contextul în care memoriile fostei şefe a diplomaţiei şi potenţialei candidate în cursa pentru Casa Albă, în 2016, urmează să se afle în centrul atenţiei. Ea explică în această notă că a decis să-şi povestească experienţa de secretar de stat pentru ca oamenii să înţeleagă că SUA au, în continuare, acel lucru de care este nevoie pentru a fi lider. ”Dacă există puţine probleme în lumea actuală pe care SUA le pot rezolva singure, există şi mai puţine care pot să fie rezolvate fără SUA”, subliniază ea. ”Tot ceea ce am făcut sau văzut m-a convins că America rămâne ţara indispensabilă. Iar ea va rămâne aşa, atât timp cât noi vom rămâne credincioşi valorilor noastre şi atât timp cât ne vom aminti - indiferent că suntem republicani sau democraţi, progresişti sau conservatori - că suntem cu toţii americani, fiecare cu un interes personal în ţara noastră. Inima şi mintea m-au determinat să mă angajez în serviciul public”, scrie fostul secretar de stat, în vârstă de 66 de ani, care a fost învinsă de Obama în alegerile primare democrate, în 2008. ”În tot acest timp am încercat să nu fac o greşeală de două ori, am încercat să învăţ, să mă adaptez şi să mă rog ca înţelepciunea să ne ajute să adoptăm cele mai bune opţiuni pentru viitor”, adaugă soţia fostului preşedinte Bill Clinton (1993-2001), care se declară mândră de reuşitele sale în calitate de secretar de stat, o perioadă în care a vizitat 112 ţări.

Taguri articol


12