Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a promis, marţi seară, într-o întrevedere cu ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov, că SUA vor sprijini acţiunile Bulgariei în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate şi reformarea sistemului judiciar. ”Bulgaria nu este doar aliatul SUA în cadrul NATO, este, de asemenea, un partener apropiat privind marile provocări şi oportunităţi cu care ne confruntăm”, a declarat Hillary Clinton. Agenda discuţiilor Clinton - Mladenov s-a concentrat pe situaţia din Balcani şi misiunea ISAF din Afganistan, unde Bulgaria are 600 de soldaţi. Ministrul Mladenov a mulţumit SUA pentru sprijinirea deciziei NATO de a lansa Planul de Acţiune pentru Aderare (MAP) cu Bosnia -Herţegovina, afirmând că acesta oferă noi oportunităţi pentru întreaga regiune.
Secretarul de Stat american s-a întâlnit cu ministrul bulgar de Externe înaintea turneului programat în perioada 11-14 octombrie în Balcani, când Hillary Clinton va vizita Bosnia, Serbia şi Kosovo. După turneul din Balcani, Clinton va participa la o reuniune a NATO la Bruxelles şi va avea întrevederi cu preşedintele Consiliului UE, Herman Van Rompuy şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă, Catherine Ashton.