”UE are capacitatea de a rezolva criza Zonei Euro”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”UE are capacitatea de a rezolva criza Zonei Euro”

Externe 06 Iunie 2012 / 00:00 367 accesări

Preşedintele american, Barack Obama, consideră că europenii au capacitatea de a acţiona pentru rezolvarea crizei din Zona Euro, a afirmat, luni, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney. Acesta a adăugat că ”se menţin riscuri serioase şi nu încape îndoială că pieţele rămân sceptice în privinţa măsurilor luate până în prezent”. Pe de altă parte, el a indicat că în cursul consultărilor ce au loc cu regularitate cu partenerii săi europeni, SUA au adus în discuţie lecţiile învăţate din exprienţa americană a crizei. Astfel, potrivit lui Carney, Washingtonul a discutat cu partenerii săi europeni despre hotărârile dificile luate de SUA, cum ar fi salvarea băncilor cu fonduri publice, decisă la sfârşitul lui 2008. Potrivit unui responsabil din cadrul Trezoreriei americane, ”liderii europeni par să acţioneze cu un sentiment întărit al urgenţei. Sperăm să vedem Europa acţionând mult mai repede în săptămânile ce urmează, în special odată cu apropierea summit-ului G20 din Mexic, prevăzut pentru 18 şi 19 iunie. În acest interval de timp va fi deosebit de important să se acţioneze pentru consolidarea sistemului bancar european”.

Miniştrii Economiei din ţările G7 au discutat, ieri, într-o teleconferinţă, despre criza din Zona Euro şi în special despre slăbiciunea unor bănci. ”Adevărata preocupare, în acest moment, o reprezintă Europa, slăbiciunea anumitor bănci, faptul că sunt subcapitalizate, faptul că alte ţări europene din Zona Euro nu acţionează suficient pentru a răspunde problemelor subcapitalizării băncilor şi a ridica un zid de protecţie adecvat”, a spus ministrul australian al Economiei, în timp ce pieţele pariau pe o acţiune concertată din partea băncilor centrale. G7 reuneşte cele mai puternic industrializate şapte ţări ale lumii: Canada, Franţa Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA.



12