Serialul de televiziune ”Urzeala tronurilor / Games of Thrones” a fost marele câştigător la gala premiilor Creative Arts Emmy 2012, organizată sâmbătă seară, la Los Angeles. La această gală anuală, care recompensează actorii cu statut de invitaţi, coregrafii, muzicienii şi editorii din cele mai creative seriale de televiziune, serialul ”Urzeala tronurilor”, o dramă medievală fantasy, produsă de HBO, s-a impus la şase categorii de premii, inclusiv la categoriile Cele mai bune costume, Cel mai bun machiaj şi Cele mai bune efecte vizuale. Totodată, actriţa Kathy Bates a fost recompensată la categoria Cea mai bună actriţă cu statut de invitat într-o comedie, graţie evoluţiei sale din serialul ”Doi bărbaţi şi jumătate”. Kathy Bates, care a anunţat în această săptămână că a suportat o dublă mastectomie, a interpretat rolul fantomei personajului jucat de Charlie Sheen în acest serial de comedie. Show-ul TV ”Saturday Night Live” a câştigat patru trofee, inclusiv la categoria \"cel mai bun actor cu statut de invitat într-o comedie\" graţie performanţei actorului Jimmy Fallon. Tot patru trofee au obţinut şi drama inspirată de opera lui Charles Dickens ”Great Expectations”, difuzată de postul PBS, dar şi documentarul ”Frozen Planet”, produs şi difuzat de Discovery Channel.
SURPRIZE O mare supriză a fost considerată absenţa de pe lista câştigătorilor de la această gală care recompensează creativitatea din televiziune a serialului ”Mad Men”, de patru ori premiat cu Emmy. Producătorii ”Mad Men” speră totuşi să îşi ia revanşa şi să câştige din nou, săptămâna viitoare, cel mai important trofeu de la gala Primetime Emmy, unde vor fi recompensate cele mai bune seriale dramatice, cele mai bune comedii, cei mai buni actori şi cei mai buni scenarişti din televiziune. Gala Primetime Emmy 2012 va avea loc pe 23 septembrie, la Los Angeles şi va fi prezentată de actorul Jimmy Kimmel. Sâmbătă seară, un serial animat produs de postul Nickelodeon, despre un comando de pinguini, ”The Penguins of Madagascar”, a învins îndrăgitele seriale animate produse de postul Fox, ”Familia Simpson”, ”American Dad” şi ”Bob\'s Burgers”.
O mare surpriză este considerată şi victoria dramei muzicale ”Smash”, produsă de NBC, care s-a impus la categoria Cea mai bună coregrafie, învingând producţia ”So You Think You Can Dance”, câştigătoare la multe dintre ediţiile precedente. La cea de-a doua sa încercare, Jeremy Davies s-a impus la categoria Cel mai bun actor cu statut de invitat într-un serial dramatic, cu rolul din ”Justified”, iar Martha Plimpton a fost desemnată Cea mai bună actriţă cu statut de invitat într-un serial dramatic, cu rolul din serialul ”The Good Wife”. Producţia de televiziune ”Hatfields and McCoys”, o miniserie produsă de postul History Channel, în care joacă şi Kevin Costner şi care a fost turnată în România, a câştigat trei trofee Creative Arts Emmy, la categoriile Cel mai bun sunet, Cel mai bun montaj şi Cel mai bun machiaj dintr-o miniserie. Această miniserie a avut o audienţă de 17 milioane de telespectatori în America de Nord, în luna mai şi a primit 16 nominalizări la premiile Primetime Emmy 2012. Producţia ”Undercover Boss” s-a impus la categoria Cel mai bun reality show. Postul HBO a obţinut cele mai multe premii Creative Arts Emmy, 17 şi este urmat de CBS cu 13 trofee şi de PBS cu 11 trofee.