”Viitorul turismului se află în țări precum România”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lansarea clusterelor de turism pentru tineret

”Viitorul turismului se află în țări precum România”

Eveniment 12 Septembrie 2014 / 00:00 390 accesări

Viitorul turismului se află în țări precum România, stat care reprezintă o stea în creștere, autentică și cu potențial de dezvoltare, a afirmat, ieri, secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului (OMT), Taleb Rifai, la conferința de lansare a primului cluster de turism pentru tineret, lansat de departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism. ”Călătorii tineri vor schimba lumea de mâine. Tinerii au curajul să călătorească în locuri în care alții nu îndrăznesc să meargă și asta înseamnă că ei generează profit pentru acele destinații în care călătoresc”, a spus Rifai. Oficialul a vorbit despre România în termeni încurajatori. ”Credem în viitorul României în ceea ce privește turismul și inovarea. România este viitorul, este o țară dinamică, o stea în creștere, autentică, dar mai presus de toate nu a devenit un muzeu”, a declarat Rifai. Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, Florin Jianu, a declarat, la rândul său, că fidelizarea tinerilor și atragerea lor către anumite destinații de vacanță înseamnă asigurarea a cel puțin două generații de turiști. ”România poate fi primul exemplu ca destinație de atracție a tinerilor prin acest tip de clustere, nișa de turism pentru tineri fiind una pe care punem un accent deosebit. Prin atragerea și fidelizarea turiștilor tineri putem crește incoming-ul”, a spus Jianu. Prezentă la conferința de lansare, președintele Asociației Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, a spus că declarațiile oficialului OMT sunt încurajatoare, întrucât potențialul țării este observat și din exterior. ”Noi avem încă mult de dezvoltat, însă ne încurajează declarațiile secretarului general. Acum trebuie să respectăm sfaturile și masterplanul OMT pentru a progresa. Însă totul depinde și de dorința Guvernului de a face turism”, a spus Martin. Clusterele de turism pentru tineri au ca target persoanele cuprinse între 20 și 32 de ani, dar conceptul poate fi extins și la segmentul tinerilor între 16 și 19 ani. În 2013, la nivel mondial s-au înregistrat 1,1 miliarde de turiști, care au generat circa 1,4 trilioane de dolari. Conform statisticilor OMT, turismul este a treia industrie a lumii ca număr de locuri de muncă generate.

Taguri articol


12