Vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, a ajuns, ieri după-amiază, la Bucureşti, la bordul Air Force 2, împreună cu soţia sa, pentru o vizită oficială de două zile, în care se va întâlni cu preşedintele Băsescu, premierul Ponta şi cu societatea civilă, tema centrală fiind situaţia regională.
Imediat după aterizarea pe Aeroportul Otopeni, unde a fost întâmpinat de şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, dar şi de însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Duanne Butcher, vicepreşedintele SUA s-a deplasat la Baza 90 Otopeni, pentru a susţine un scurt discurs în faţa militarilor americani staţionaţi în România şi a militarilor şi oficialilor români. ”Voi păziţi graniţele Europei şi vă mulţumesc pentru asta” le-a spus Biden militarilor. Într-un interviu acordat Mediafax, vicepreşedintele SUA a declarat că sprijinul României va avea un rol-cheie în efortul conducerii Ucrainei de refacere a stabilităţii acestei ţări, el subliniind că SUA colaborează cu statele din regiune pentru a reduce dependenţa energetică de Rusia. ”Ceea ce a făcut Rusia în Ucraina încalcă nu numai suveranitatea acestei ţări, ci şi principiul fundamental pentru care am luptat în secolul XX, acela ca graniţele Europei să nu mai poată fi schimbate prin forţa armelor. De aceea, continuăm să condamnăm ocuparea ilegală a Crimeei de către Rusia. Ceea ce a făcut Rusia în Crimeea ne reaminteşte de ce avem nevoie de NATO”, a mai spus Biden. Potrivit acestuia, ”cât timp eforturile Rusiei de a destabiliza Ucraina vor continua, este nevoie de hotărâre pentru a pune presiune mai mare asupra Rusiei”.
Biden se va afla şi astăzi la Bucureşti, cu misiunea de a aborda subiecte de actualitate, precum relaţiile economice bilaterale, situaţia din Ucraina şi regiune, securitatea energetică, dar şi combaterea corupţiei şi întărirea instituţiilor democratice româneşti. Vizita lui Joe Biden este cea mai importantă a unui oficial american în România în ultimii cinci ani, după ce tot vicepreşedintele SUA a venit la Bucureşti, în octombrie 2009.