Premierul irakian, Nuri al-Maliki, a declarat, marţi, că vremea presiunilor americane asupra Irakului a trecut, reacţionînd faţă de unele declaraţii ale vicepreşedintelui american, Joe Biden, care a cerut Bagdadului să aplice reforme politice. Afirmaţia premierului a fost făcută în cursul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, aflat într-o vizită-surpriză la Bagdad. ”Dacă există nevoia unei reforme suplimentare, aceasta este sarcina Guvernului şi a Parlamentului irakian. Reconcilierea naţională este un succes în Irak. Ne aflăm în ultima etapă a acestei reconcilieri”, a adăugat Nuri al-Maliki. Joe Biden a declarat, vineri, că ”SUA vor fi mai exigente cu irakienii, pentru a-i determina să se ocupe de problemele politice. Liderii irakieni nu au adoptat încă dispoziţii comune pentru a duce la bun sfîrşit reformele politice. Administraţia noastră ar trebui să fie profund implicată şi nu doar în respectarea angajamentului pe care ni l-am luat, de retragere metodică a trupelor noastre, aşa cum am anunţat”. Vicepreşedintele s-a declarat mulţumit de desfăşurarea alegerilor locale în cursul săptămînii trecute, în Irak, care arată, în opinia sa, un progres în evoluţia politică a ţării.
Armata americană vrea să transfere poliţiei irakiene, pînă la sfîrşitul lui iunie, misiunea de a lupta împotriva violenţelor în capitală, a declarat, marţi, noul comandant militar american pentru Bagdad. ”Vom lucra pentru a împiedica teroriştii să intre în oraş şi pentru a lăsa poliţia irakiană să lupte împotriva crimelor”, a afirmat generalul de divizie Daniel Bolger, referindu-se la oraşul Bagdad şi la provincia cu acelaşi nume. Un acord de securitate americano-irakian, semnat în noiembrie, stabileşte cadrul retragerii trupelor americane din oraşele irakiene pînă la sfîrşitul lunii iunie şi din Irak pînă la sfîrşitul anului 2011. Potrivit generalului Bolger, ”au existat progrese enorme în ultimii doi ani. Se poate vedea pe străzi. Dar există încă «răufăcători»”.