Cotată cu şanse mari de a deveni cea mai bună sprinteră din istoria atletismului românesc, Andreea Ogrăzeanu a făcut senzaţie în 2011, câştigând titlul european de tineret în proba de 100 de metri. În plus, sportiva de la CS Farul Constanţa are locul asigurat la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, unde va cunoaşte pentru prima oară măreţia celei mai importante competiţii din lume. Performanţele obţinute au adus-o în topul celor mai buni sportivi constănţeni, dar şi în fruntea ierarhiilor de final de an alcătuite de CS Farul şi Federaţia Română de Atletism.
„A fost un an super greu, dar în acelaşi timp foarte frumos, pentru că am cucerit titlul european la tineret într-o probă în care România nu a avut niciodată campioni. Am mai avut şi Campionatul Mondial de seniori şi Jocurile Mondiale Universitare, la ultima competiţie încheind pe locul 6. Poate că mi-aş fi dorit şi aici o medalie, dar eram destul de obosită după un program greu, o deplasare lungă. Nu am avut antrenor, medic şi maseur şi proba s-a desfăşurat pe ploaie. Obiectivul principal a fost îndeplinirea baremului pentru Jocurile Olimpice de la Londra, pe care l-am îndeplinit încă de la primul concurs important din această vară. Nici nu realizez prea mult în acest moment ce înseamnă o prezenţă la Jocurile Olimpice. Probabil că-mi voi da seama abia când voi fi acolo, alături de crema sportului din întreaga lume. A fost un an dificil, dar sunt mulţumită de ceea ce am realizat, iar faptul că sunt prezentă în clasamentele celor mai buni sportivi la final de an mă bucură. Este o dovadă că lumea apreciază munca pe care am depus-o în acest an”, a declarat Ogrăzeanu, care a revenit ieri în ţară după un cantonament de pregătire de trei săptămâni, efectuat în Portugalia.
„Primul obiectiv, participarea la Jocurile Olimpice, a fost deja îndeplinit. La Londra, îmi propun să am o evoluţie bună şi să mă apropii cât mai mult de finală, însă va fi extrem de greu. De altfel, ţinta mea pentru o performanţă deosebită este ediţia de peste patru ani, de la Rio de Janeiro. În plus, mă gândesc să fac parte şi din ştafeta de 4x400 de metri, unde România are şanse mari să meargă în finala olimpică. Oricum, în fiecare an îmi propun să progresez. Vreau să stabilesc un nou record naţional, după ce anul acesta am reuşit să scot cel mai bun timp din istorie al unei sportive române pe 100 de metri, dar performanţa nu a fost omologată din cauza vântului favorabil. Ar mai fi două întreceri importante pe plan internaţional, Campionatele Mondiale de sală, programate în luna martie, la Istanbul, şi Campionatele Europene de la Helsinki. Prima nu prea mă avantajează, pentru că se aleargă pe distanţă scurtă, 60 de metri, o probă care nici măcar nu-mi place”, a spus Orgăzeanu, care în martie va împlini 22 de ani. Performanţa cere însă sacrificii, astfel că atleta legitimată la CS Farul are doar două zile libere cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă: „Am venit acasă, la Alexandria, unde voi continua antrenamentele. Voi avea liber doar în ziua Crăciunului şi în prima zi a noului an, iar la începutul lunii ianuarie voi merge în cantonament, la Bucureşti”.