Andrei Filimon, surpriza CM de tenis de masă pe echipe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Andrei Filimon, surpriza CM de tenis de masă pe echipe

Sport 26 Februarie 2008 / 00:00 797 accesări

După ce duminică au debutat cu dreptul la Guangzhou (China), în cadrul Campionatului Mondial de tenis de masă pe echipe, reprezentativele României au întîlnit, ieri, cele mai puternice echipe ale competiţiei. Cel de-al doilea meci susţinut de “tricolore” în Grupa B a fost împotriva campioanei Europei en titre, Ungaria, care s-a impus cu 3-0. Rezultate: Elizabeta Samara - Krisztina Toth 0-3; Daniela Dodean - Georgina Pota 2-3; Cristina Hîrîci - Petra Lovas 1-3. Nici în a doua partidă de ieri, cu Singapore, senioarele nu au reuşit un rezultat mai bun, cele trei componente ale formaţiei noastre cedînd cu 0-3 în faţa asiaticelor Wang Yue Gu, Li Jia Wei şi Feng Tianwei. Şi băieţii au avut ieri o zi grea la Guangzhou. În cea de-a doua rundă din Grupa A la masculin, România, formată din Adrian Crişan, Andrei Filimon şi Constantin Cioti, a întîlnit campioana mondială, China. În ciuda înfrîngerii suferite, 1-3, duelul cu China a adus una dintre cele mai mari surprize ale acestor Campionate Mondiale. Constănţeanul Andrei Filimon l-a învins cu 3-1 (8-11, 11-9, 12-10, 11-7) pe campionul mondial Wang Liqin (nr. 3 mondial), obţinînd astfel singura victorie împotriva asiaticilor. Jucătorii români vor întîlni, marţi (ora 17.00 - ora României), Italia, în a treia etapă a Grupei A. Tot astăzi, fetele vor înfrunta Ucraina, începînd cu ora 10.30 (ora României).



12