Andrei Hrebenciuc, fiul fostului deputat Viorel Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare de pădure care ar fi fost retrocedate ilegal, rămân în arest, a decis, ieri, instanţa supremă, care a respins contestaţia celor doi faţă de măsura preventivă. Hotărârea instanţei supreme este definitivă. Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza au fost arestaţi preventiv în 24 octombrie, printr-o decizie luată tot de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Fiul lui Viorel Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Sturdza - de constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Procurorii susţin că în 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro. Imediat după decizia din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, Sturdza, împreună cu Ioan Adam, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup pentru a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit. Pentru a pune în aplicare decizia instanţei, obţinută fraudulos, Sturdza şi Adam le-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc, Călugăr, Varga şi Bengescu bani sau alte foloase. În schimbul banilor, aceştia ar fi promis că vor determina funcţionarii de la Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bacău, Direcţia Silvică Bacău, comisiile locale de fond funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău şi ITRSV Suceava să urgenteze îndeplinirea actelor pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru terenul de peste 43.000 de hectare de pădure. Procurorii mai arată că Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe tatăl său, deputatul Viorel Hrebenciuc, să comită infracţiunea de trafic de influenţă.
Anchetatorii susţin că Andrei Hrebenciuc, în baza unei înţelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc şi cu avocaţii Victor Adrian Prodan şi Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, pentru suprafaţa de 43.277 de hectare de teren forestier. Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decât valoarea de piaţă, "întrucât contractul masca, în cuprinsul său, şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău", a arătat DNA. Procurorii au stabilit că SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL are ca asociat unic Majura Limited (cu sediu social în Cipru), persoană juridică cipriotă al cărei asociat real este Andrei Hrebenciuc. Potrivit anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu şi Ioan Adam, cunoşteau faptul că s-a stabilit un preţ mult mai mic decât cel real, deoarece diferenţa de preţ ce urma să fie obţinută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc şi al lui Dan Bengescu în schimbul exercitării de influenţe faţă de funcţionarii cu atribuţii privind punerea în executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.
În acest dosar a fost arestat preventiv, miercuri, şi Viorel Hrebenciuc. Aceeaşi măsură a fost dispusă anterior în cazul lui Dan Bengescu, în timp ce judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă sunt cercetaţi sub control judiciar.