Andrei Pavel continuă la dublu la Australian Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Andrei Pavel continuă la dublu la Australian Open

Sport 20 Ianuarie 2007 / 00:00 653 accesări

Perechea Andrei Pavel - Alexander Waske (România - Germania) s-a calificat, ieri, în optimile de finală ale Open-ului Australiei, primul turneu de Grand Slam al anului. Pavel şi Waske au învins, în turul secund, cu 7-6 (7/5), 6-0, cuplul ceho-german Tomas Cibulec - Rainer Schuttler, după doar 47 de minute de joc. În optimi, Pavel şi Waske îi vor întîlni pe favoriţii nr. 2 al turneului de la Antipozi, cuplul Jonas Bjorkman - Max Mirnîi. Cuplul suedezo-bielorus a depăşit, în turul secund, perechea Ruben Ramirez Hidalgo - Sergio Roitman (Spania - Argentina), cu 5-7, 6-3, 6-1. Ziua de ieri a fost ferită de surprize în turneele de simplu cu excepţia care confirmă regula, Serena Williams eliminînd-o cu 1-6, 7-5, 6-3 pe Nadia Petrova (favorita nr. 5). În rest, favoriţi precum Roger Federer (nr. 1), Andy Roddick (nr. 6), Tommy Robredo (nr. 7), Amelie Mauresmo (nr. 2), Svetlana Kuzneţova (nr. 3) sau Elena Dementieva (nr. 7) au păşit fără emoţii în optimi.

Atentat la pudoare la Australian Open

Un băiat în vîrstă de 5 ani a afirmat că a fost victima unui atentat la pudoare, în această săptămînă, la Australian Open. Mama copilului a explicat că l-a însoţit pînă la uşa toaletei bărbaţilor şi l-a aşteptat mai mult timp, însă faptul că băiatul nu mai ieşea a îngrijorat-o. Ea i-a cerut atunci unui paznic să îl caute. Acesta l-a găsit în stare de şoc, iar copilul a spus că a fost atacat de un străin. Poliţia a deschis o anchetă în legătură cu acest incident.

Mauresmo intră în lumea filmului

Jucătoarea franceză de tenis Amelie Mauresmo a anunţat, ieri, la Australian Open, că va avea o scurtă apariţie în filmul “Asterix la Jocurile Olimpice”, care urmează să aibă premiera în ianuarie 2008. “O joc pe Amelix”, s-a amuzat franţuzoaica, care a filmat scena în Europa. “A fost o experienţă nouă, destul de interesantă, a fost amuzant să văd ce a ieşit”, a comentat Mauresmo. Filmul cu un buget de 78 de milioane de euro are o distribuţie prestisioasă, cu actori precum Clovis Cornillac (Asterix), Gerard Depardieu (Obelix) şi Alain Delon (Cesar), dar şi sportivi ca Zinedine Zidane, David Beckham şi Michael Schumacher.



12