Tenismanul Andrei Pavel a urcat două poziţii în clasamentul Indesit ATP 2006 Race, dat publicităţii ieri. Pavel ocupă locul 73, cu 53 de puncte, informeaza site-ul atptennis.com. Răzvan Sabău a coborît o poziţie faţă de ierarhia precedentă şi ocupă locul 124, cu 16p, iar Victor Hănescu a înregistrat o coborîre de 12 locuri, el aflîndu-se în prezent pe poziţia 178, cu şase puncte. În clasamentul Indesit ATP Entry, Andrei Pavel s-a menţinut pe locul 79, cu 499p, Victor Hănescu a coborît 11 poziţii şi ocupă locul 115, cu 371p, iar Răzvan Sabău ocupă locul 168, cu 243p, dupa ce a coborît 37 de poziţii. În clasamentul Stanford ATP Doubles, Andrei Pavel ocupă locul 27, cu 1528p. După Pavel, cel mai bine clasat tenisman român la dublu este Răzvan Sabău (locul 201, cu 255p).