Un eveniment editorial mai puţin obişnuit are loc astăzi, de la ora 16.00, la Universitatea „Andrei Şaguna”: jurnalistul Alexandru-Brăduţ Ulmanu îşi lansează, în timp real, direct din America, ediţia e-book a „Cărţii feţelor”. Insolita lansare constituie un pretext pentru ...
Alegerile pentru membrii Senatului Universităţii „Ovidius” Constanţa s-au finalizat, sâmbătă fiind afişate pe site-ul instituţiei de învăţământ (www.univ-ovidius.ro) numele celor care au adunat voturile necesare. Astfel, din noul Senat fac parte: de la Facultatea de Litere: Ileana Jitaru ...
Stimaţi jurnalişti, la împlinirea celor 20 de ani de la apariţia primei ediţii a ziarului „Telegraf”, sunt onorat să vă transmit toată admiraţia mea pentru munca pe care o faceţi şi să vă urez să o continuaţi cu aceeaşi ambiţie şi acelaşi profesionalism. Apărut ca urmaş al ...
Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa a găzduit, vineri, workshop-ul „Psihologia Viitorului - teme de avangardă”, organizat de Facultatea de Psihosociologie din cadrul instituţiei de învăţământ superior şi acreditat de Colegiul Psihologilor din România. La manifestarea ...
Reprezentanţii Universităţii „Andrei Şaguna” din Constanţa, în parteneriat cu Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, Siveco România şi Centrul pentru Inovare în Educaţie, au lansat portalul educaţional http://www.proiect.andreisaguna.ro. Portalul este parte a proiectului ...
Trei tineri din Năvodari rejudecaţi pentru tâlhărie au fost condamnaţi, vineri, de Curtea de Apel Constanţa, la noi pedepse privative de libertate. Dumitru Titi Leonte şi Georgian Ionuţ Ciocoiu, care aveau 17 ani, şi, respectiv 16 ani la data comiterii infracţiunilor, au primit câte patru ani de închisoare ...
La Universitatea „Andrei Şaguna”, weekend-ul a debutat cu multă voie bună: cu poezie şi folk. Întâlnirea cu muzele poeziei şi cântecului a fost prilejuită, vineri seară, de un eveniment special: deschiderea primului cenaclu al instituţiei de învăţământ superior, care anul viitor va împlini ...
Weekend-ul debutează cu poezie şi cântec, la Universitatea „Andrei Şaguna”, pentru a marca, aşa cum se cuvine, deschiderea cenaclului literar „Astra Şagunistă”. Evenimentul cultural are loc, astăzi, de la ora 17.00, în sala de lectură a instituţiei de învăţământ superior ...
Chiar dacă toamna se numără... bobocii, tradiţia balurilor organizate de cei mai tineri studenţi sau elevi continuă şi în luna decembrie, la două zile după Moş Nicolae. În această seară este rândul bobocilor de la Universitatea „Andrei Şaguna” să petreacă, înainte de încheierea ...
Reprezentanţii Universităţii „Andrei Şaguna” din Constanţa inaugurează, astăzi, biblioteca virtuală care va deservi atât studenţii şi profesorii instituţiei de învăţământ constănţene, cât şi elevii Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” şi Grupul Şcolar Industrial de ...
O fetiţă de şapte ani a fost rănită miercuri seară, într-un accident rutier petrecut, în jurul orelor 19.00, pe b-dul Alexandru Lăpuşneanu, în zona Universităţii „Andrei Şaguna” din municipiul Constanţa. Oamenii legii spun că Liviu Florin Poiană, aflat la volanul unui autoturism marca ...
Cu prilejul sărbătoririi Cuviosului Dimitrie cel Nou, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Grecia aduce astăzi, în România, capul Sfântului Apostol Andrei. Moaştele Sfântului Apostol Andrei vor ajunge mai întâi la Patriarhia Română, pentru a fi venerate de credincioşi până vineri, 28 octombrie. Cu ...
Mediul academic din România clocoteşte după ce Ministerul Educaţiei a făcut publică ierarhizarea domeniilor de licenţă. Potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, în funcţie de datele transmise de universităţile din România către Ministerul Educaţiei, domeniile de licenţă ale instituţiilor de ...
Pentru profesorii şi studenţii Universităţii „Andrei Şaguna” din Constanţa, 1 octombrie nu a însemnat numai deschiderea noului an universitar, ci şi celebrarea a 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ superior şi canonizarea, pe 29 octombrie, a Mitropolitului Transilvaniei ...
Nici nu a început anul universitar că reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti din ţară au şi semnalat existenţa problemelor în ceea ce priveşte cazarea studenţilor. La fel ca în anii precedenţi, ei atrag atenţia asupra deficitului de locuri de cazare. Potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale a ...
Mai mult ca niciodată, societatea contemporană are nevoie de valori şi de repere morale şi intelectuale, pentru a domoli avântul vertiginos al non-valorilor şi al superficialităţii. În acest context, efortul Asociaţiei Culturale „De la Dunăre la Mare” care promovează în viaţa comunităţii ...