Anestezia făcută înainte de un an afectează memoria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anestezia făcută înainte de un an afectează memoria

Sănătate 10 Iunie 2014 / 00:00 649 accesări

Se ştie că anestezia generală are repercusiuni asupra organismului, mai mari sau mai mici. De exemplu, realizată înainte de vârsta de un an, poate avea efecte negative asupra memoriei în timpul copilăriei şi chiar la vârstă adultă, potrivit unui studiu publicat ieri, informează AFP. Cercetătorii americani au ajuns la această concluzie după ce au comparat capacitatea de memorare în rândul a două grupuri de 28 de copii. Copiii din primul grup au suportat o anestezie generală înainte de vârsta de un an, iar al doilea grup a fost cel de control. Copiii, cu vârste cuprinse între şase şi 11 ani, au fost testaţi pe parcursul unei perioade de 10 luni în privinţa capacităţii de a-şi aminti detalii din anumite desene. “Copiii nu erau diferiţi prin prisma inteligenţei şi a comportamentului, însă aceia care au suportat o anestezie generală au reuşit scoruri semnificativ mai mici decât cei din grupul de control”, afirmă autorii studiului publicat în revista medicală „Neuropsychopharmacology“, ce face parte din grupul editorial Nature. “Deficitul de memorie, chiar cel minim, poate avea consecinţe imediate, întrucât reduce capacitatea de învăţare a copiilor”, afirmă cercetătorii Universităţii California din Los Angeles, autorii studiului. În schimb, ei nu au remarcat nicio diferenţă între copiii care au suportat o singură anestezie şi cei care au suportat mai multe anestezii înainte de vârsta de un an. Aceiaşi cercetători au realizat un studiu paralel pe 33 de şoareci, anesteziaţi în prima săptămână de viaţă, şi au remarcat că aceştia recunoşteau mai puţin bine mirosurile în comparaţie cu şoarecii care nu au fost anesteziaţi. Niciunul dintre şoareci nu suferise o traumă cerebrală, fapt care dovedeşte, potrivit cercetătorilor, că anestezia se află într-adevăr la originea acelor pierderi de memorie. Alte studii din trecut au dovedit că anestezia poate să distrugă anumite celule nervoase şi afectează funcţionarea sinapselor, însă impactul ei asupra memoriei umane nu fusese încă studiat. Savanţii americani sunt de părere că este nevoie de o serie de studii suplimentare pentru a afla dacă deficitul de memorie este reversibil la om.

Taguri articol


12