Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Asociația Comunelor din România au semnat un protocol de colaborare având ca obiect cooperarea interinstituțională dintre cele două entități. Documentul urmărește identificarea și agrearea modalităților de realizare a acțiunilor comune, în vederea punerii în aplicare a direcțiilor strategice privind eficientizarea administrației publice. În acord cu preocupările instituționale anterioare, aceste acțiuni din domeniul reformei managementului funcției publice vor viza cu prioritate profesionalizarea și promovarea performanței profesionale a personalului din administrația publică. În alocuțiunile lor, reprezentanții părților semnatare, Vasile-Felix Cozma, președintele ANFP, și Emil Drăghici, președintele ACoR, și-au exprimat convingerea că acest protocol va consolida parteneriatul dintre administrație și mediul asociativ și va răsplăti eforturile comune de modernizare a administrației publice. „Vreau să profit de această ocazie și să transmit un mesaj către toate organizațiile din mediul asociativ, să reafirm deschiderea Agenției și calitatea sa de partener de încredere. Vă invit, dragi colegi, să ne fiți alături în demersuri care materializează acțiuni menite să contribuie în mod evident la o evoluție a structurilor administrației publice, la orice nivel!”, a fost mesajul președintelui ANFP, Vasile – Felix Cozma.