Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) va face demersuri pentru a modifica statutul funcţionarilor publici astfel încât aceştia să nu mai fie suspendaţi din funcţii imediat ce sunt implicaţi într-o anchetă penală, a declarat, ieri, preşedintele ANFP, Andras Szakal. El a menţionat că legislaţia actuală prevede suspendarea automată a oricărui funcţionar public implicat într-o anchetă penală, fără să se aştepte un verdict final din partea justiţiei. Liderul ANFP a afirmat că există situaţii în care bugetul a fost prejudiciat de două ori în cazurile funcţionarilor care, în cele din urmă, şi-au dovedit nevinovăţia în instanţele de judecată. Conform noii propuneri, funcţionarul public suspectat de încălcarea legii beneficiază şi de prezumţia de nevinovăţie şi poate efectua alte activităţi până la finalizarea judecăţii sau a anchetei în care este implicat, a precizat Szakal.