Angajamentele luate faţă de FMI, respectate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministerul Finanţelor

Angajamentele luate faţă de FMI, respectate

Politică 05 Iulie 2012 / 00:00 413 accesări

Experţii FMI, Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale (BM) vor veni la Bucureşti pe 24 sau 25 iulie, pentru o nouă evaluare a acordului, la acest moment nefiind prevăzut ca misiunea să fie amânată din cauza situaţiei politice interne. În şedinţa de ieri a Guvernului, premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor să îndeplinească, până la misiunea FMI, CE şi BM de la sfârşitul lunii iulie, obiectivele asumate cu aceste organisme, avertizându-i că miniştrii care nu respectă această cerinţă vor fi demişi. Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a declarat că ministerele şi-au îndeplinit în primul semestru toate angajamentele negociate cu instituţiile financiare internaţionale. „Un criteriu de performanţă este încadrarea în totalul cheltuielilor de personal. În sectorul public s-au respectat angajamentele negociate. Pe baza unei analize foarte îndelungate, desfăşurate săptămâna trecută în Comitetul interministerial, azi s-a examinat în Guvern cum şi-au respectat ministerele angajamentele, constatând că pentru sfârşitul semestrului unu s-au îndeplinit toate angajamentele asumate. În privinţa perspectivei realizărilor la alte termene din acest an, raportat la stadiul de azi, se prefigurează posibilitatea să respectăm şi acele termene asumate pentru trimestrul trei şi trimestrul patru”, a declarat Georgescu. Acesta a mai spus că Guvernul va efectua la sfârşitul lunii iulie prima rectificare a bugetului din acest an, după consultările care vor fi iniţiate cu FMI. El a asigurat că rectificarea bugetară va include fondurile pentru plata salariilor reîntregite către bugetari şi a datoriilor către pensionari. Pentru a doua tranşă de majorare a salariilor bugetarilor, prevăzută să fie achitată în luna ianuarie a anului viitor, fondurile aferente vor fi incluse în bugetul de stat pe 2013. Ministrul a arătat totodată că, în ultimele şapte luni ale acestui an, va fi asigurată cel puţin aceeaşi medie lunară de cheltuieli ca în primele cinci luni ale anului.



12