Angajamentul Marii Britanii în Irak nu este doar umanitar şi ar putea dura câteva luni, a declarat ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, potrivit ediţiei de ieri a cotidianului ”The Guardian”. ”Nu este numai o misiune umanitară. Împreună cu alte ţări în Europa, suntem decişi să facem tot ceea ce putem pentru a ajuta Guvernul irakian să combată această nouă şi foarte radicală formă de terorism promovată de Statul Islamic (SI)”, a adăugat el. La rândul său, premierul britanic, David Cameron, a apreciat duminică, într-un editorial publicat în presa de la Londra, că Marea Britanie trebuie să-şi folosească toate capacităţile militare pentru a opri avansul insurgenţilor din gruparea Statul Islamic, dar fără a desfăşura trupe la sol.
Potrivit cotidianului ”The Times”, soldaţi britanici s-au deplasat săptămâna trecută în Kurdistanul irakian, în nordul Irakului, pentru a pregăti o eventuală mobilizare a elicopterelor Chinook, în vederea salvării membrilor comunităţii yazidi. Şase avioane Tornado şi o dronă au survolat zona kurdă, pentru a supraveghea deplasările insurgenţilor. Informaţiile obţinute ar putea ajuta armata irakiană să planifice atacuri împotriva insurgenţilor islamişti, menţionează ”The Times”, care consideră că acesta reprezintă un prim pas al Marii Britanii în vederea unui rol direct în confruntările din teren.