Angajări în structurile care se ocupă de fonduri UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angajări în structurile care se ocupă de fonduri UE

Administrație 08 Aprilie 2010 / 00:00 772 accesări

După ce, de mai bine de un an, nu face altceva decât să arunce oamenii în stradă sau să îi lase cu nişte salarii de mizerie, Guvernul a anunţat, ieri, că angajările pe posturile vacantate din instituţiile publice se vor face cu prioritate în structurile care se ocupă cu gestionarea şi absorbţia fondurilor europene. „Prin OUG 34/2009 se stabileşte că 15% din numărul de posturi vacante pot fi ocupate prin concurs la nivelul ordonatorilor principali de credite. Angajările se vor face cu prioritate în acele structuri din ministere care se ocupă cu atragerea şi gestionarea fondurilor europene“, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, după ce, probabil, „marele“ Boc a realizat că România nu va reuşi să atragă fonduri europene cu oameni nepregătiţi şi, mai ales, prost plătiţi. Cu toate acestea, întâiul om din Guvern a ţinut ca angajările să nu se facă fără aprobarea prealabilă a Guvernului. Astfel, lunar, Ministerul Finanţelor trebuie să facă o centralizare a posturilor vacantate în luna anterioară. Guvernul a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că va bugeta angajarea a aproximativ 100 de funcţionari care să lucreze în domeniul atragerii fondurilor UE, la nivelul celor cinci autorităţi de managament. Legislaţia în vigoare prevede că salariile de bază pentru funcţionarii care gestionează fonduri UE pot fi majorate cu până la 75%, în funcţie de îndeplinirea unor criterii. Activitatea angajaţilor este evaluată cel puţin o dată pe an, ocazie cu care procentul de majorare a salariului de bază se poate modifica în funcţie de rezultate.



12