Angajări la Băneasa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angajări la Băneasa

Sănătate 15 Septembrie 2012 / 00:00 777 accesări

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa reaminteşte că, pe 25 septembrie, organizează, la sediul unităţii, concurs pentru ocuparea a cinci posturi vacante de asistenţi medicali. Posturile sunt valabile pentru Centrul Multifuncţional Băneasa. Potrivit conducerii SCJU, cei interesaţi să se înscrie la concurs trebuie să aibă un dosar care să conţină una dintre următoarele acte: diplomă de absolvire a liceului sanitar, diplomă de şcoală sanitară postliceală sau prin echivalare, conform HG 797/1997, diplomă de absolvire a învăţământului superior de 3 ani în specialitate, diplomă de licenţă în specialitate. Taxa de înscriere este de 50 de lei. Potrivit SCJU Constanţa, dosarele de înscriere la concurs se depun până pe 20 septembrie, ora 15.00. Numai persoanele ale căror dosare au fost selectate pot intra în concursul propriu-zis ce se va desfăşura pe 25 septembrie. Astfel, selecţia dosarelor se va finaliza pe 21 septembrie, iar pe 24 septembrie, cei nemulţumiţi că au fost respinşi vor putea face contestaţie. Proba scrisă a concursului va avea loc pe data de 25 septembrie, iar cea orală, pe 26 septembrie. (O.M.)

Taguri articol


12