Magistraţii Tribunalului Constanţa l-au arestat, ieri, pe Cristian Mircică, de 30 de ani, din comuna 23 August, pentru o perioadă de 29 de zile sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare calificată cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. Această sentinţă a fost dată după ce procurorii au atacat cu recurs decizia magistraţilor Judecătoriei Constanţa care îl arestaseră pentru o perioadă de 10 zile. Cristian Mircică este acuzat că, în perioada 20 aprilie 2011 - 23 august 2012, fiind angajat ca ofiţer front office la sucursala din Constanţa a Băncii Transilvania, a furat din patrimoniul băncii şase carduri de debit şi şase coduri PIN, pe care le-a activat fraudulos ca fiind aferente conturilor unor clienţi. Ulterior, Mircică a desfiinţat depozitele fictive prin falsificarea semnăturii clienţilor şi a transferat sumele de bani în alte conturi aparent legale pe care le-a folosit în interes personal. Anchetatorii au stabilit că, în acest mod, Mircică a reuşit să retragă, succesiv, de la automatele monetare, 980.678 lei, în dauna băncii.(F.C)