Angajat MApN mort în accident rutier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angajat MApN mort în accident rutier

Eveniment 28 Decembrie 2013 / 00:00 2601 accesări

Sărbători îndoliate pentru o familie din Medgidia… Un tânăr de 26 de ani, angajat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN), şi-a pierdut viaţa, după ce a fost implicat într-un teribil accident rutier. Tragedia s-a petrecut, în noaptea de joi spre vineri, pe Drumul Judeţean 222, în jurul orei 03.30. Potrivit anchetatorilor, Florin Turcu a condus un autoturism marca Opel, cu numărul de înmatriculare CT 87 TFV, pe DJ 222, dinspre localitatea Cuza Vodă către oraşul Medgidia. Ajuns la ieşirea din Cuza Vodă, au stabilit poliţiştii de la Rutieră, tânărul a pierdut controlul direcţiei. “Când a ajuns la kilometrul 246, din cauza vitezei excesive şi a neatenţiei în conducere, şoferul a pierdut controlul direcţiei de mers, a ieşit în afara părţii carosabile către dreapta sensului său de mers şi s-a răsturnat”, au declarat reprezentanţii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. Pentru că nu purta centura de siguranţă, şoferul a fost proiectat prin parbriz şi aruncat la câţiva metri distanţă de maşină. Potrivit oamenilor legii, pasagerul din dreapta avea centura cuplată, aşa că a scăpat cu doar câteva răni uşoare din cumplitul accident. Martorii au sunat imediat la 112, iar la locul impactului au ajuns Poliţia şi ambulanţa. În ciuda eforturilor depuse, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe tânărul de 26 de ani. Pasagerul rănit a fost transportat la Spitalul Municipal Medgidia, unde a primit îngrijiri medicale şi a rămas internat pentru investigaţii. Poliţiştii care au efectuat cercetarea la faţa locului au stabilit că tânărul ar fi încercat să frâneze, dovadă fiind urmele lăsate pe o distanţă de zeci de metri. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzei decesului. Pe un site de socializare, tânărul postase pe parcursul zilei mai multe poze, iar ieri prietenii i-au scris zeci de mesaje de adio.



12