Rata şomajului a atins, în T3 din acest an, nivelul cel mai ridicat (16,9%) în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 ani, în timp ce populaţia activă a României a ajuns la 9,291 milioane de persoane, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate ...
Angajați și foști angajați ale căror drepturi salariale nu au fost plătite au ieșit la încă un protest, joi dimineață, la ora 10.30, fiind prezenți în total aproximativ 65 de persoane, printre ei aflându-se navigatori, angajați (sau foști angajați) ai platformelor petroliere, și Office ...
Situaţie aproape explozivă în centrele APIA din ţară, după ce Ministerul Agriculturii a transmis în judeţe o notă conform căreia sunt sume de recuperat de la angajaţi, ca urmare a majorărilor salariale operate în trecut, care ar contraveni Legii 284/2010. Concret, angajaţii ar avea de dat ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de hotărâre prin care cei care nu plătesc taxele la stat, atât companiile, cât şi persoanele fizice, începând de la impozitul pe salariu, CAS şi alte taxe, sunt pasibile de închisoare. Finanţele motivează noile modificări prin ...
Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța au verificat, în cadrul campaniei naționale de control privind respectarea prevederilor legale în ceea ce privește instuirea și informarea lucrătorilor, 310 angajatori unde își desfășurau activitatea 9.809 lucrători. Au aplicat 628 ...
Voucherele de vacanţă vor putea fi acordate de orice instituţie publică, începând de la 1 ianuarie 2018, iar pentru acest lucru sunt bugetate 1,7 miliarde de lei, a declarat, joi seară, ministrul Turismului, Mircea Dobre, în cadrul dezbaterilor din comisiile de buget-finanţe din Parlament ...
Vinerea Mare ar putea deveni sărbătoare legală, nelucrătoare, notează evz.ro, care citează libertatea.ro. Proiectul de lege este inițiat de mai mulți parlamentari ai UDMR, PSD, PNL, PMP și minorități, și a fost depus în Parlament, la Senat. Inițiatorii precizează că Vinerea Mare, sau Vinerea ...
Service-urile auto autorizate din România şi-au îmbunătăţit mult calitatea serviciilor în ultimul timp, mai ales datorită atenţiei sporite acordate de importatorii auto serviciilor post-vânzare, pe fundalul crizei auto care a dus la scăderea numărului de maşini noi cumpărate. Dar, din ...
Angajații Grup Servicii Petroliere (GSP, condus de nimeni altul decât afaceristul Gabriel Comănescu - n.r.) au ajuns la disperare! Mai mulți angajaţi ai GSP au protestat miercuri, 6 decembrie, în Portul Constanța, în Dana 34, la sediul GSP. Oamenii se plâng că nu și-au mai primit banii ...
Peste 60% dintre angajaţi nu se aşteaptă la o mărire a salariului în următoarele şase luni, aproape 65% resimt un volum mai mare de stres la locul de muncă, iar 60% îşi doresc să îşi schimbe locul de muncă în anul care urmează, potrivit unui sondaj realizat de platforma ...
Angajații au un nou motiv de bucurie. După ce s-a vehiculat că nu vor mai primi tichete de masă, parlamentarii surprind printr-un proiect de act normativ adoptat tacit în Senat. Prin acest proiect, aceștia doresc să reunească într-o singură lege toate biletele de valoare pe care angajatorii pot să ...
Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi majorat începând cu 1 ianuarie 2018 de la 1.450 de lei lunar la 1.900 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate miercuri, 29 noiembrie ...
Se apropie sfârșitul de an și, evident, aproape toți românii se gândesc la vacanță. Ea va începe chiar de la finele acestei luni, când vom avea un weekend prelungit. Mai exact, din 30 noiembrie vom avea o minivacanță de patru zile: Sfântul Andrei (joi, 30 noiembrie), Ziua ...
Guvernul vine cu o veste bună pentru toţi angajaţii: vom avea patru zile libere de Crăciun 2017 şi patru de Revelion! 25 decembrie pică în 2017 într-o zi de luni. Astfel, românii vor avea o minivacanţă de Crăciun de patru zile, ţinând cont de faptul că prima şi a doua zi de Crăciun ...
Parlamentarii, primarii, guvernanții și președintele nu doar că nu vor avea lefurile tăiate de anul viitor, dar vor avea creșteri de câteva sute de lei din ianuarie 2018, scrie româniatv.net. Acest lucru este posibil deoarece salariile tuturor demnitarilor de la noi din ţară se calculează prin ...
Angajații care beneficiază de scutirea de impozit pe venit în acest moment, cum sunt persoanele cu dizabilităţi, dar şi cele care lucrează în IT, vor avea o micșorare a salariului net, chiar dacă angajatorii le vor majora salariile brute după transferul contribuțiilor la nivelul costului total ...