La doar o săptămînă de la protestul salariaţilor din mai multe regionale, CFR SA a virat, ieri, salariile. „Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ne-a blocat conturile, dar, din cîte am înţeles, banii au fost viraţi pe card şi problema a fost rezolvată”, a declarat directorul general al companiei, Ion Garoseanu. ANAF a blocat o parte din conturile CFR SA, deoarece nu s-au plătit la timp datoriile către bugetul de stat. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Constantin Axinia, a declarat, săptămîna trecută, că salariaţii CFR îşi vor primi salariile pînă pe 7 iulie, existînd baza financiară pentru aceste plăţi, iar cei care opresc trenurile vor răspunde pentru acest lucru, riscînd chiar desfacerea contractului de muncă. A doua zi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat că protestele de miercuri ale regionalelor CFR au fost „foarte întemeiate” şi că, dacă sindicaliştii au soluţii, el este dispus să negocieze.