Aşa-zisele măsuri de austeritate puse în aplicare de fosta guvernare portocalie sub conducerea lui Emil Boc, în 2010, se răsfrâng şi în activitatea prezentă a instituţiilor publice. Unele dintre măsurile puse în aplicare în urmă cu doi ani au fost disponibilizările din sectorul bugetar. Au fost invitaţi să-şi părăsească posturile peste 200.000 de bugetari, iar instituţiile au rămas cu personal puţin, deşi volumul de muncă a rămas acelaşi iar, pe alocuri, chiar a crescut. Din nefericire pentru angajaţii rămaşi în sectorul public, cerinţele românilor care se prezintă la ghişeele instituţiilor sunt şi vor rămâne aceleaşi. Vor să-şi rezolve problemele în timpul cel mai scurt, iar persoanele din spatele ghişeului să fie un exemplu de amabilitate. De obicei, chiar aşa se întâmplă, însă sunt şi situaţii în care angajaţii nu mai fac faţă volumului prea mare de muncă, timpul pentru soluţionarea unei cereri creşte, iar amabilitatea personalului dispare.
ACTIVITATE AFECTATĂ Casa Judeţeană de Pensii Constanţa (CJPC) este una dintre instituţiile care se confruntă frecvent cu formarea cozilor în faţa celor câteva ghişee ale Casei. Acest aspect însă nu este o noutate nici pentru angajaţi, nici pentru conducerea instituţiei pentru că, de obicei, la început de an, pensionarii se prezintă la CJPC pentru a li se elibera fel şi fel de acte necesare. Le trebuie adeverinţe pentru a putea primi în continuare pachetele trimestriale acordate de Primăria Constanţa sau pentru a beneficia de abonamentele oferite de Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa. Alţi pensionari solicită eliberarea taloanelor de pensie, fie recalcularea pensiei fie alt tip de servicii oferite de CJPC. Reprezentanţii instituţiei spun că, în urma disponibilizărilor din 2010, au plecat 20 de oameni, iar activitatea instituţiei a fost serios afectată. Din această pricină, uneori timpul de aşteptare pentru soluţionarea unei cereri a crescut şi se formează cozi în faţa ghişeelor. Şi ieri dimineaţă aprox. 30 de persoane aşteptau la ghişeele instituţiei ca angajaţii să le rezolve solicitările. Printre ei s-a aflat şi Ion Jianu, de 56 de ani, pensionat pe caz de boală. El a sunat la redacţia Telegraf, fiind nemulţumit că, pentru ridicarea unui talon de pensie, a fost nevoit să stea o zi întreagă în instituţie şi a fost chemat şi în ziua următoare. Însă reprezentanţii CJPC spun că, cel mai probabil, el şi-a uitat buletinul acasă şi din acest motiv a fost chemat încă o dată să se prezintă la ghişeu. „Niciodată un dosar complet nu va fi respins şi niciodată o cerere însoţită de actele necesare nu va fi returnată”, a declarat purtătorul de cuvânt al CJPC, Kristina Mutiş.