Angajaţii din consulate renunţă la proteste, mulţumiţi de forma finală a legii unice a bugetarilor, coeficienţii corespunzători funcţiilor din Ministerul de Externe fiind majoraţi, a declarat, ieri, liderul sindical, Valeriu Smadu. Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Valeriu Smadu, a precizat că funcţia de consul general, care iniţial a dispărut din grilă, în forma finală a legii a reapărut şi s-au mărit coeficienţii corespunzători unor funcţii chiar cu aproape 20%. „Ni s-au dat toate drepturile pe care ni le luaseră, banii de reprezentare, nişte sume alocate pentru haine, concediul de 30 de zile conferit de legea specială şi s-au stabilizat inadvertenţele”, a subliniat Smadu. Funcţia de consul general care, iniţial, dispăruse din grila unică de salarizare, în forma finală a fost reintrodusă şi are aceeaşi coeficienţi ca şi consulul diplomat, respectiv între 5,75 şi 7,30. În forma anterioară a grilei unice, consulul diplomat avea coeficientul minim de 4,80 şi cel maxim de 6,00. Coeficientul maxim pentru funcţia de secretar I consul a crescut de la 5,75 la 5,90. Referentul cu studii superioare, care în forma anterioară a grilei avea are un salariu mai mic decît cel cu studii de scurtă durată, în forma finală a legii, îi corespunde un coeficient minim de 2,35 şi maxim de 3,00, iar pentru cel cu studii de scurtă durată coeficienţii sînt cuprinşi între 2,30 şi 2,95. Şeful de birou cu rang de ataşat va avea între 6,9 şi 7,15 salarii minime, iar un şef de serviciu cu rang de secretar III va avea între 7,2 şi 7,4 salarii minime. Amintim că angajaţii din consulate ameninţau, vineri, că vor înceta, de luni, activitatea, nemulţumiţi de coeficienţii pentru funcţiile din Ministerul de Externe, unde un referent cu studii superioare va avea un salariu mai mic decît unul cu studii de scurtă durată.