Dacă în această primăvară au renunţat la proteste în speranţa unei înţelegeri cu administraţia, angajaţii IMUM Medgidia sînt decişi să tranşeze problema salariilor restante. Nemulţumiţi că patronii turci ai constructorului de utilaje agricole din Medgidia nu au cedat în urma grevei spontane de la începutul acestei săptămîni, cei 160 de salariaţi ai IMUM au oprit ieri, pentru cea de-a patra zi consecutiv, lucrul, şi au protestat în faţa sediului administraţiei. Liderul sindicatului din cadrul IMUM, Liviu Chiriţă, susţine că oamenii au refuzat să se mai prezinte la locurile de muncă în intervalul 9.30 - 11.00, dar sînt şanse ca acest conflict de drepturi să fie rezolvat cît de curînd. Acesta consideră că, pe lîngă protestele salariaţilor, sindicatul a reuşit să cîştige în instanţă procesul cu administraţia IMUM pentru plata salariilor restante. În aceste condiţii, Consiliul de Administraţie al IMUM a fost înştiinţat că are la dispoziţie 15 zile pentru a aplica decizia instanţei, în caz contrar sindicaliştii fiind hotărîţi să treacă la punerea sechestrului asigurator. Mai mult, Liviu Chiriţă susţine că a fost acuzat de patronii turci de instigarea salariaţilor la grevă, însă toate mişcările de protest din curtea constructorului de maşini au fost doar rezultatul nemulţumirilor angajaţilor. „Nu le-am cerut niciodată oamenilor să protesteze, ei au considerat că trebuie să înceteze lucrul pentru a-şi cere drepturile. Sindicatul a urmat calea instanţei, singura care poate rezolva conflictul de drepturi salariale de la IMUM. Pe de altă parte, chiar dacă nu au un motiv legal să treacă la grevă generală, oamenii pot protesta cîte două ore pentru soluţionarea revendicărilor lor”, a declarat Liviu Chiriţă. Oamenii susţin că, în cazul în care administraţia societăţii IMUM nu le va accepta revendicările, sînt decişi să meargă în delegaţie atît la AVAS, cît şi la prefectul Constanţei, Liviu-Tit Brăiloiu. Situaţia salariaţilor IMUM a intrat şi în atenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, care a desfăşurat în această săptămînă un control la societatea din Medgidia. “Am fost la Medgidia şi am constatat că lucrurile nu merg bine în ceea ce priveşte plata salariilor angajaţilor, dar nici la capitolul echipamentelor de protecţie. Oamenii nu sînt echipaţi corespunzător, astfel că, dacă nu vor respecta termenul pe care l-am stabilit pentru plata salariilor, societatea va fi închisă”, a declarat directorul coordonator adjunct pe Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Constanţa, Marius Ciobanu.