Angajaţii Ministerului Apărării Naţionale nu au primit restanţele aferente lunilor aprilie şi mai pentru sporurile de radiaţie şi de confidenţialitate amînate la plată. Ministerul Apărării Naţionale dă asigurări că cele două sporuri aferente lunilor aprilie şi mai au fost amînate la plată şi nu anulate, şi că restanţele urmează să fie plătite în cursul exerciţiului bugetar al anului 2009. Suma necesară pentru plata celor două sporuri este de aproape 40 de milioane de lei. MApN nu a primit bani la rectificarea bugetară, însă şi-a reorganizat fondurile actuale, astfel încît capitolele cheltuieli de personal şi asistenţă socială au primit mai mulţi bani, însă s-a tăiat de la bunuri şi servicii sau cheltuieli de capital. În urma reorganizării propriilor fonduri, capitolul „Cheltuieli de personal“ va primi în plus suma de 140.479.000 de lei. De asemenea, suma de 25.000.000 de lei va fi redirecţionată pentru suplimentarea bugetului de la asistenţa socială. Guvernul a rectificat la începutul lunii aprilie, prin ordonanţă de Urgenţă, bugetul adoptat la începutul acestui an, MApN pierzînd atunci aproximativ 700 de milioane de lei. Reducerea bugetului a dus la decizia, de la mijlocul lunii mai, a conducerii Ministerului Apărării Naţionale, de a amîna temporar plata unor sporuri către angajaţi, printre aceste sporuri numărîndu-se sporul de radiaţii şi de confidenţialitate. Sporul de confidenţialitate este de pînă la 15%, iar cel de radiaţii de pînă la 10 procente.