Salariaţii din cadrul societăţii Oil Terminal Constanţa vor declanşa greva de avertisment, nemulţumiţi de faptul că le-a fost refuzată majorarea salarială de 8% solicitată pentru 2011. Renegocierea contractului colectiv de muncă (CCM) la nivelul societăţii a început în noiembrie 2010, sindicaliştii solicitând, la acea dată, o majorare salarială de 15%. „Solicitarea noastră actuală, de 8%, este corectă, majorarea presupunând indexarea salariilor cu inflaţia din anul precedent, pentru a păstra salariile la acelaşi nivel din 2010”, a declarat liderul Sindicatului Oil Terminal, din cadrul societăţii Oil Terminal, Aurel Gheorghe. Ieri, în prezenţa inspectorilor muncii, a avut loc şedinţa de mediere între sindicalişti şi conducerea societăţii. Din păcate, la finalul şedinţei, cele două părţi nu au ajuns la niciun consens, conflictul de muncă rămânând deschis. „Nu am făcut niciun pas în ceea ce priveşte concilierea. Următorul pas va fi declanşarea grevei de avertisment de două ore, după care vom intra în grevă generală”, a declarat Aurel Gheorghe. În prezent, sindicaliştii nu au fixat un calendar de proteste, acesta urmând să fie stabilit în perioada următoare. Directorul general al Oil Terminal, Silviu I. Wagner, a declarat că „nu este vorba de o nemulţumire a salariaţilor, ci de o nemulţumire a unor lideri de sindicat”. „Pe baza analizei economice şi a previziunilor pentru 2011, angajatorul nu poate acorda, în acest moment, decât 4%. Mărirea salariilor cu 8% înseamnă ca societatea să aibă pierderi financiare şi să intre în faliment”, a explicat Silviu I. Wagner poziţia conducerii societăţii. El a adăugat că, pe 1 iulie, se va face o renegociere a CCM. În funcţie de evoluţia economică din primul semestru al anului, conducerea Oil Terminal va mai acorda o majorare salarială de 4% salariaţilor. „În cazul în care va fi declanşată greva generală, vom veni în faţa angajaţilor şi le vom explica care este situaţia”, a precizat directorul general al Oil Terminal. În cadrul societăţii sunt angajaţi 1.235 de salariaţi.