SE REIA LUCRUL După aprox. o lună în care au refuzat să muncească pentru că nu îşi primiseră salariile pentru luna august, angajaţii de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au primit, vineri, avansul pe luna august şi tichetele de masă aferente aceleiaşi luni. Liderul sindical interimar, Corneliu Cernev, a anunţat că în atare condiţii salariaţii au venit la serviciu şi asigură instalaţiile pentru reluarea producţiei. Liderul sindical a mai spus că speră ca până la jumătatea lunii octombrie angajaţii să primească şi lichidarea aferentă lunii august. „Nu ştim nimic în acest moment despre salariile pe luna septembrie, iar salariaţii sunt prezenţi cu toţii la serviciu şi aşteaptă reluarea producţiei. S-a făcut revizia şi vrem ca producţia să se reia“, a declarat Corneliu Cernev. Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, luni, că speră ca Oltchim să-şi reia activitatea în cel mult 30 de zile şi că salariile restante ale angajaţilor combinatului vor fi plătite parţial pe măsură ce compania va recupera sume de la debitori.
SOLUŢII Amintim că încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecătorul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru titluri. Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim au înfiinţat un Comitet pentru Stabilizarea Financiară a combinatului. Comitetul îşi propune să găsească soluţii pentru plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor care să preia combinatul chimic. Până la viitoarea procedură de privatizare, Guvernul a cerut Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar în 30 de zile.