Angajaţii Spitalului Judeţean acuzaţi de luare de mită, în faţa judecătorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angajaţii Spitalului Judeţean acuzaţi de luare de mită, în faţa judecătorilor

Eveniment 01 Octombrie 2009 / 00:00 577 accesări

Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Constanţa au trimis, ieri, pe rolul instanţei, dosarul în care doi angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa sînt acuzaţi de luare de mită. Valentin Crăciun şi Magdalena Maria Popovici Necula vor fi judecaţi în libertate pentru că la jumătatea lunii trecute, ei au fost eliberaţi din arest. Potrivit actului de inculpare, maistrul Valentin Crăciun, liderul sindicatului TESA din cadrul unităţii sanitare, a fost prins în flagrant, anul acesta pe 28 august, în timp ce lua mită 5.000 de lei de la un agent economic, bani solicitaţi de maistru pentru a aviza mai multe devize de lucrări. Oamenii legii spun că flagrantul, pus la cale de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Constanţa, a avut loc în curtea unităţii sanitare, Valentin Crăciun fiind reţinut imediat după ce a primit de la denunţător cei 5.000 de lei, în bancnote de cîte 100 de lei, marcate cu inscripţia “MITĂ”. Procurorii au început cercetările în acest dosar după ce două persoane au reclamat faptul că Valentin Crăciun, angajat ca maistru la Spitalul Judeţean Constanţa, şi Magdalena Maria Popovici Necula, inginer şef al Serviciului de Investiţii şi Dezvoltare, au pretins şi au primit diverse sume de bani de la denunţători care solicitau avize necesare efectuării unor lucrări de modernizare la centrala termică a unităţii sanitare. Conform procurorilor, Valentin Crăciun ar fi primit 15.000 de lei, în vreme ce Maria Magdalena Popovici Necula ar fi beneficiat de lucrări de modernizare a locuinţei de serviciu în valoare de 17.000 de lei. Mai mult, cei doi denunţători le-au mai spus procurorilor că, la începutul acestei veri, i-au mai plătit Magdalenei Maria Popovici Necula alţi 5.000 de lei. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa şi urmează a fi distribuit aleatoriu unui complet de judecată.



12