Angajaţii Terminalului de Containere Agigea intră în grevă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe timp nelimitat

Angajaţii Terminalului de Containere Agigea intră în grevă

Eveniment 17 Iulie 2008 / 00:00 2453 accesări

La doar zece zile de la declanşarea protestelor de vară în Portul Agigea, salariaţii Companiei Constanţa South Container Terminal (CSCT) blochează, de astăzi, începînd cu ora 7.00, activitatea operatorului portuar. Greva generală din Terminalul de Containere este declanşată după ce, vreme de mai bine de trei luni, toate negocierile salariale dintre sindicate şi administraţia companiei au eşuat lamentabil. Liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare Constanţa (FNSP), Petre Costel, a declarat că deşi Sindicatul Lucrătorilor Portuari Terminal Sud a încercat să obţină toate majorările salariale solicitate de angajaţi, administraţia companiei a refuzat atît cei 700 de lei ceruţi pentru fiecare angajat, cît şi acordarea sporurilor de vechime şi a celor de concediu. „Ultimă ofertă a societăţii a fost de doar 375 de lei pentru fiecare salariat, cu mult sub ceea ce am solicitat noi. În toată această perioadă am crezut că administraţia este interesată de soluţionarea amiabilă a conflictului de muncă, dar prin tot ce au făcut ne-au demonstrat că puţin le pasă de soarta angajaţilor. Chiar dacă societatea are cea mai mare rentabilitate din tot ce deţine concernul Dubai Ports World în Europa, aceasta are şi cea mai scăzută grilă de salarizare la nivel continental”, a declarat Costel. Acesta susţine că operatorul încarcă şi descarcă cele mai multe nave din Portul Constanţa, manipulînd în jur de 85% din traficul de containere, iar în 2007 profitul companiei a depăşit 12 milioane de euro. “Considerăm îndreptăţite şi realizabile cererile sindicatului în vederea majorării salariilor. Tocmai de aceea, la grevă vom avea sprijinul celor peste 500 de angajaţi, mai ales că oamenii sînt decişi să lupte oricît pentru obţinerea drepturilor salariale cuvenite”, a încheiat Petre Costel.



12