Angajaţii vor afla în iulie cînd îşi vor putea alege fondul privat de pensii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angajaţii vor afla în iulie cînd îşi vor putea alege fondul privat de pensii

Economie 27 Ianuarie 2007 / 00:00 793 accesări

Persoanele în vîrstă de pînă la 35 de ani care contribuie la sistemul public de pensii vor fi obligate să aleagă un fond de pensii administrat privat (pilonul II) în termen de patru luni de la data anunţată, în luna iulie, de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). "În cursul lunii iulie, CSSPP va anunţa data de la care actualii contribuabili la sistemul public de pensii, în vîrstă de pînă la 35 de ani, vor fi obligaţi, în termen de patru luni, să adere la un fond de pensii administrat privat, aşa numitul pilon II. Totodată, Comisia va anunţa şi societăţile de administrare şi fondurile la care aceştia au posibilitatea să adere", a declarat preşedintele instituţiei, Mircea Oancea. El a adăugat că pînă la finele acestui an sau, cel mai tîrziu, la începtul anului 2008, vor fi colectate primele contribuţii la fondurile de pensii administrat privat. Oancea a estimat că suma acumulată în primul an de aplicare din contribuţiile pentru pilonul II se va ridica la 150 milioane de euro.

Potrivit Legii 411/2004, privind fondurile de pensii administrate privat, modificată şi completată cu Legea 23/2007, publicată, joi, în Monitorul Oficial, persoanele în vîrstă de pînă la 35 de ani care contribuie la sistemul public de pensii sînt obligate să participe la un fond de pensii. În schimb, pentru angajaţii în vîrstă de pînă la 45 de ani, înscrierea la un fond de pensii administrat privat este opţională. Legislaţia prevede că angajatul care nu a optat pentru un fond de pensii în termen de patru luni de la data la care este obligat va fi repartizat aleatoriu de către instituţia de evidenţă, respectiv Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS). Contribuţia la fondul de pensii este parte din contribuţia individuală de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii şi se deduce din venitul brut realizat de asigurat. La momentul începerii activităţii de colectare, cuantumul contribuţiei este de 2% din baza de calcul, respectiv venitul brut. Actul normativ prevede că, în termen de opt ani de la începerea colectării, cota de contribuţie se majorează pînă la 6%, cu o creştere de 0,5 puncte procentuale pe an, începînd cu data de 1 ianuarie a fiecărui an. Potivit legislaţiei, un fond de pensii trebuie să aibă cel puţin 50.000 de participanţi, nivel care trebuie atins în primii trei ani de la data constituirii acestuia. De asemenea, actul normativ stabileşte că un fond de pensii nu poate fi declarat în stare de faliment. Participantul la un fond are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vîrstă în sistemul public. Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decît valoarea contribuţiilor plătite, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale. Pensia privată se plăteşte participantului, mandatarului desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantului legal al acestuia, iar cheltuielile ocazionate de plata pensiilor private se suportă de către contribuitor.



12