Românii au scăpat de inundaţii şi gripă aviară, însă acum sînt asaltaţi de căldurile năucitoare. Pe zi ce trece, temperaturile înregistrate în termometre urcă vertiginos, îngreunînd toate activităţile desfăşurate în aer liber. Deşi sînt dotate cu aparate de aer condiţionat performante, birourile abia dacă mai reuşesc să asigure condiţii normale de lucru, şi asta întrucît statisticile Centrului Meteorologic Regional Dobrogea arată că, în ultimele zile, temperaturile pe litoral au depăşit lejer 30 de grade Celsius.
Refugiul legal de arşiţa soarelui şi protejarea sănătăţii salariaţilor români se face în baza Ordonanţei 99/2002, care reglementează atît lucrul în condiţii extreme, dar şi sancţiunile primite de angajatorii prinşi pe picior greşit. Potrivit prevederilor legale, măsura intră în vigoare imediat ce mercurul termometrelor înregistrează, două zile consecutiv, temperaturi mai mari de - 5 grade Celsius pe timpul iernii sau care depăşesc 37 de grade, vara. Temperaturile sînt monitorizate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, însă legea spune că, în aceste situaţii, angajatorii sînt obligaţi să asigure salariaţilor echipamente corespunzătoare, dar mai ales pauze de refacere a organismului. În acelaşi timp, angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii adecvate salariaţilor trebuie să reducă durata zilei de lucru, prin eşalonarea zilelor de lucru în două perioade, dimineaţa şi seara. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, patronii sînt obligaţi să asigure primul ajutor şi transportul pînă la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate, sau să reducă programul de muncă în cazul salariaţilor cu afecţiuni. Specialiştii apreciază că prin expunerea prelungită la temperaturi mai mari de 37 de grade, organismul începe să clacheze. "Legea spune că angajatorii trebuie să asigure cantităţi cuprinse între 2 şi 4 litri de apă minerală pentru fiecare salariat care lucrează în aer liber şi asigurarea unor spaţii corespunzătoare, fixe şi mobile. Pe de altă parte, în cazul înregistrării unor temperaturi extreme pe o perioadă mai mare, se poate lua măsura întreruperii totale a activităţii", a declarat purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Flori Vişan. Cu toate că această ultimă măsură este lăsată la latitudinea patronilor, reprezentanţii ITM susţin că, în perioada următoare, dacă se va depăşi indicele de confort termic, vor demara controale la angajatorii constănţeni, mai ales că încălcarea legii se sancţionează cu amenzi cuprinse între 15 şi 25 de milioane de lei vechi.