Angajatorii pun la bătaie 3.000 de slujbe în plus faţă de săptămîna trecută

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Piaţa muncii îşi revine

Angajatorii pun la bătaie 3.000 de slujbe în plus faţă de săptămîna trecută

Social 24 Ianuarie 2009 / 00:00 754 accesări

După un sfîrşit de an în care piaţa muncii a fost dată peste cap de criza financiară, angajatorii au început anul 2009 în forţă. Chiar dacă în ultimele două luni oferta de locuri de muncă a scăzut dramatic, cele mai multe firme fără comenzi fiind nevoite să reducă producţia şi să trimită muncitorii acasă, patronii arată că nu se poate nici fără salariaţi. În locul disponibilizărilor pe bandă rulantă anunţate pentru această perioadă, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) primeşte de la o zi la alta tot mai multe oferte din partea angajatorilor. Reprezentanţii instituţiei susţin că, numai pînă pe 29 ianuarie, oferta de muncă a sporit cu 3.425 faţă de săptămîna anterioară, ajungînd pînă la 10.975 de locuri de muncă. Chiar şi aşa, cei mai fericiţi par a fi tot românii cu studii liceale sau profesionale, mai ales că, pînă la sfîrşitul lunii, pot opta pentru una din cele peste 10.000 de slujbe puse la bătaie de angajatori. Potrivit ANOFM, mari şanse de angajare au confecţionerii-asamblori de articole din textile - 764, muncitorii necalificaţi în industria confecţiilor - 539, operatorii confecţioneri în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice - 332, muncitorii necalificaţi la ambalarea produselor solide şi semisolide - 286, faianţarii - 255 şi agenţii de securitate - 236. Românii cu facultate au la dispoziţie doar 508 locuri de muncă, cele mai multe - 196, fiind pentru ingineri. Totodată, contabilii beneficiază de 32 de oferte de muncă, asistenţii medicali generalişti - de 29 de slujbe, iar consultanţii financiari bancari au la dispoziţie doar 14 posturi. În acelaşi timp, patronii şi-au arătat interesul pentru medicii specialişti şi asistenţi manageri - cîte 8 locuri de muncă, managerii de proiect şi curieri - cîte 7 slujbe, programatori - 6, farmacişti şi laboranţi chimişti - 4, manageri şi grădinari - 2 locuri de muncă. Cele mai multe dintre posturile disponibile sînt în municipiul Bucureşti - 2.836, Dolj - 782 şi Constanţa - 589, iar cele mai puţine în Alba şi Galaţi (26), Mehedinţi (47) şi Ilfov (48).

Taguri articol


12