Angajatul român: câştigă puţin, dă toţi banii pe utilităţi şi... e pe cale de dispariţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Portret-robot

Angajatul român: câştigă puţin, dă toţi banii pe utilităţi şi... e pe cale de dispariţie

Justiție 28 Iunie 2014 / 00:00 742 accesări

Un studiu ne prezintă portretul-robot al angajatului român. Concluzia este una tristă: angajatul român câştigă puţin, dă toţi banii pe utilităţi şi e pe... cale de dispariţie. Aşadar, potrivit studiului experților KeysFin (companie de servicii de business information și credit risk management privind mediul de afaceri - n.r.), angajatul român are vârsta medie între 35-40 de ani, trăiește la oraș, este căsătorit, are studii medii și lucrează la privat, iar câștigul salarial al acestuia se situează între 1.500 și 1.700 de lei. Din venitul lunar, dă peste 80% pe cheltuielile de administrare, adică pe facturi de utilități, taxe, impozite, rate la bancă și consumul necesar traiului zilnic. Potrivit experţilor KeysFin, în ultimii 15 ani, numărul salariaților plătitori de taxe, care alimentează și bugetul fondului public de pensii, s-a micșorat în raport cu numărul de pensionari. Astfel, dacă în anul 1990 erau 8,1 milioane de salariați și 3,5 milioane de pensionari, ultima statistică publicată în luna mai 2014 de Institutul Național de Statistică (INS) arată că 5,7 milioane de salariați susțin, în prezent, un număr de 5,3 milioane de pensionari alături de 1,2 milioane de bugetari și 4 milioane de copii și adolescenți. În acest ritm, afirmă specialiștii, în mai puțin de zece ani, România nu va mai avea bani de pensii din contribuții și va trebui să se împrumute masiv pentru a face față deficitului. Mai mult chiar: dacă ritmul se menține, în următorii 15 ani populația României va ajunge la nivelul din 1946, adică la 16 milioane de locuitori.

Statistica UE relevă faptul că, la ora actuală, rata riscului de sărăcie în rândul persoanelor care lucrează este de 17,3% în România, cea mai mare din UE, în timp ce, în Republica Cehă și Finlanda, același indicator este de doar 3,7%. Analiștii KeysFin consideră că „singura șansă a României să iasă din această criză este să ia măsuri urgente pentru stimularea economică”, iar „reducerea CAS este doar un pas înainte”. De asemenea, pe termen scurt, singura sursă posibilă de bani care ar putea aduce o relansare a business-ului o reprezintă fondurile europene, precum și aplicarea de măsuri pentru stimularea activităților lucrative, a producției și de creșterea productivității muncii. „În plus, sunt absolut necesare restructurarea și eficientizarea colectării taxelor. În prezent, rata de colectare a veniturilor la bugetul consolidat este de 30-31% din PIB, în timp ce în alte state este de 45% din PIB (...) fără măsuri concrete, economia va continua să funcționeze sub amenințarea șurubului fiscal. Autoritățile vor fi nevoite, periodic, să crească taxele, pentru a avea bani ca să echilibreze deficitele bugetelor de pensii, sănătate etc. Iar efectele vor continua precum un carusel - taxele mai mari vor însemna afaceri mai puține, evaziune mai multă, locuri de muncă mai puține, salarii mai mici, încasări mai mici la buget”, se mai arată în studiul citat.

Taguri articol


12