Angajezi un tânăr, statul te-acoperă cu bani!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angajezi un tânăr, statul te-acoperă cu bani!

Eveniment 09 Aprilie 2015 / 00:00 980 accesări

Firmele care angajează tineri cu vârsta până în 24 ani vor primi 200 - 500 lei lunar pentru fiecare angajat, timp de un an, dar au obligaţia să păstreze locul de muncă cel puţin 18 luni, potrivit programului „Garanţia pentru tineret“, finanţat cu 470 milioane euro din bugetul Uniunii Europene, până în 2018. Programul, de care vor beneficia 441.000 de tineri, conform estimărilor autorităților, a fost lansat ieri, în prezența vicepreședintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. El a spus că, în statele UE, implementarea acestui program a fost relativ scăzută, în ciuda faptului că șomajul în rândul tinerilor este o problemă stringentă - „De aceea, este important ca programul să fie mediatizat puternic“. Potrivit planului, schema în cauză va fi promovată puternic, pe Facebook, Twitter și YouTube și pe paginile de web specializate (bestjobs, e-jobs). De asemenea, va exista o pagină specială a programului, cu toate informațiile tehnice și formularele necesare de înscriere. Să menționăm că este prima dată când autoritățile se implică atât de puternic în domeniul veșnic ignorat al șomajului din rândul tinerilor. La mai mare!

Taguri articol


12