Angela Bassett a primit o stea pe Bulevardul Faimei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angela Bassett a primit o stea pe Bulevardul Faimei

Monden 22 Martie 2008 / 00:00 584 accesări

Actriţa americană de culoare a primit, joi, steaua cu numărul 2.358 pe Walk of Fame, celebra atracţie turistică din nord-vestul oraşului Los Angeles. La ceremonie au asistat soţul actriţei, actorul Courtney B. Vance, fiii ei gemeni şi alţi artişti, precum Forest Whitaker, Laurence Fishburne şi Rick Fox, care apare alături de Angela Bassett în cel mai recent film al ei, “Meet The Browns”.

Angela Bassett, în vîrstă de 49 de ani, este cunoscută mai ales pentru rolurile din adaptările unor biografii ale unor femei din cultura americană, precum Betty Shabazz în “Malcolm X” şi Tina Turner în “Eu, Tina Turner”. A fost nominalizată la premiul Oscar pentru filmul “Eu, Tina Turner” şi a fost prima actriţă afro-americană care a cîştigat un Glob de Aur pentru un rol principal în musical/ comedie, pentru acest rol. În afara carierei artistice, Angela Bassett se dedică şi activităţilor caritabile fiind Ambasador al Bunăvoinţei din partea UNICEF.

Taguri articol


12