Angela Gheorghiu, aclamată la Munchen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angela Gheorghiu, aclamată la Munchen

Cultură 19 Iulie 2012 / 00:00 459 accesări

Soprana Angela Gheorghiu a fost aclamată, marţi, la Festivalul de Operă de la Munchen, la prima reprezentaţie cu opera „La Boheme”, de Giacomo Puccini, spectacol în care evoluează alţi trei artişti români - soprana Laura Tătulescu, baritonul Levente Molnar şi dirijorul Dan Ettinge. Potrivit managementului artistei, după spectacol, coada la autografe a durat două ore.

„La Boheme” de la Opera de Stat bavareză face parte din seria spectacolelor prin care se celebrează două decenii de carieră internaţională a Angelei Gheorghiu pe marile scene ale lumii. Ultima reprezentaţie va avea loc vineri.

Încă din luna martie, ambele spectacole „La Boheme” au fost sold-out. Opera bavareză a vândut biletele în stil clasic - pe baza aplicaţiilor de la potenţialii cumpărători. Numărul acestora a fost atât de mare încât, în final, aceştia au fost selectaţi prin tragere la sorţi.

Festivalul de Operă de la Munchen se desfăşoară în perioada 29 iunie - 21 iulie. Angela Gheorghiu are programate, în toamnă, alte patru reprezentaţii cu „La Boheme” la celebra La Scala din Milano, pe 26 septembrie, 1, 4 şi 8 octombrie.

Taguri articol


12