Angela Gheorghiu îi este fidelă lui... Cătălin Botezatu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angela Gheorghiu îi este fidelă lui... Cătălin Botezatu

Monden 26 Noiembrie 2011 / 00:00 623 accesări

Soprana Angela Gheorghiu a mărturisit, recent, că îi este fidelă lui... Cătălin Botezatu, designerul are, la fiecare întâlnire, o răsfaţă cu noi modele de rochii, chiar dacă, în ultima vreme, acesta are un rival în persoana celebrei creatoare britanice Vivienne Westwood. Botezatu este cel care semnează şi una dintre rochiile pe care Angela Gheorghiu le poartă în videoclipul „Habanera\", care prezintă un duet inedit între soprana română şi Maria Callas, realizat cu ajutorul celor mai noi tehnologii în domeniu.

Angela Gheorghiu a spus că şi-a dorit ca videoclipul pentru piesa „Habanera\", care este inclusă pe cel mai nou album al său, „Homage to Maria Callas\", să fie realizat de o echipă formată exclusiv din români. Fotograful copertei albumului este Gabriel Hennessey, la materialul discografic lucrând şi fotograful Cosmin Gogu.

„Au venit, bineînţeles, cu ce înseamnă design din afară. Dar pentru „Carmen” am vrut să am o rochie şi din România. Deci rochia din clip este oferită de Cătălin Botezatu, care mă răsfaţă de doi ani de zile. În ultima vreme, are un rival în persoana lui Vivienne Westwood, pentru că, în ultima vreme, ea mi-a oferit rochii, dar îi sunt fidelă lui Cătălin, pentru că de fiecare dată, recunosc că la fiecare întâlnire, ori de câte ori îl întâlnesc, mă duc la el la atelier, doamnele de la el din atelier mă răsfaţă şi se poartă impecabil, cu un respect. Mă face să mă simt... orice la el e posibil. Atât spune: „Doar spune-mi ce vrei\". Şi e foarte frumos\", a declarat Angela Gheorghiu, într-un interviu.

„Sigur că am posibilitatea şi îmi mai cumpăr rochii... îl mai trădez, dar la nevoie, pentru că, în ultima vreme, totul e filmat. Şi îmi place să vin cu noutăţi, sunt o adevărată femeie, îmi place să fie bine, să fie frumos\", a adăugat soprana.



12